Incendiu în Timişoara: casă în flăcări

- Advertisement -
Un incendiu a izbucnit, luni dimineață, la o casă de pe strada Mistral din Timișoara. Pompierii au intervenit de urgență pentru a stinge flăcările.
Incendiul la casa de pe strada Mistral din Timișoara a izbucnit, luni dimineață, într-o cameră din spate, potrivit pompierilor. Cauza incendiului ar fi o siguranță sărită în această cameră, unde proprietarul avea depozitate boxe și amplificatoare. Bărbatul se ocupă cu confecționarea de scule muzicale.

Două autospeciale de pompieri și un echipaj de salvare au intervenit de urgență la locul incendiului, iar intervenția este în plină desfășurare.

UPDATE 1. Incendiul riscă să se extindă și la casa de lângă

În total, pompierii au intervenit cu șase autospeciale pentru a stinge incendiul care a izbucnit la casa de pe strada Mistral nr. 11 și se luptă cu flăcările și la ora aceasta. Din păcate, incendiul se poate extinde și la casa de lângă, de la numărul 13.

UPDATE 2. Pompierii s-au luptat mai bine de două ore cu flăcările, iar într-un final au reușit să stingă incendiul. Din fericire aceștia au reușit să stopeze extinderea incendiului și la casa alăturată. Incendiul a fost foarte dificil de stins, casa fiind făcută din lemn. Pagubele sunt imense, iar pompierii urmează să facă cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele izbucnirii incendiului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Alfred Simonis marchează tranziția stadionului Dan Păltinișanu spre modernizare

Timișorenii și-au luat rămas bun de la stadionul "Dan...

Manipulare politică sau educație civică? Controverse în jurul acțiunii primarului Dominic Fritz în școli

În contextul alegerilor prezidențiale care urmează în România, un...

Să vină ANI! Primarul-debitor Dominic Fritz a semnat în beneficiul consilierului-creditor Răzvan Negrișanu

În principal, joaca de-a primarul funcționează după reguli bine...

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

Articole asemănătoare

Manipulare politică sau educație civică? Controverse în jurul acțiunii primarului Dominic Fritz în școli

În contextul alegerilor prezidențiale care urmează în România, un...

Alfred Simonis marchează tranziția stadionului Dan Păltinișanu spre modernizare

Timișorenii și-au luat rămas bun de la stadionul "Dan...

Din aceeași categorie