Jandarmii timișoreni, printre cei mai talentați la Festivalul național al artiștilor amatori din MAI

Redacția
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

Jandarmii timișoreni, și nu numai, au arătat săptămâna trecută că se pricep și la altceva decât ceea ce implică munca lor. Aflată în perioada 21-25 octombrie la Festivalul național al artiștilor amatori din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), sergent major Alina – Georgiana Duică, subofițer în cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara, a câștigat primul loc la secțiunea de interpretare a muzicii populare.

Aceasta a impresionat juriul cu melodiile „Cât îi muntele de înalt” şi „Seara când răsare luna”, reușind astfel să-și adjudece prima poziție. Festivalul s-a desfășurat la Casa de Cultură a studenților „Mihai Eminescu” din Târgu Mureş, iar la eveniment au participat peste 50 de artiști amatori – jandarmi, polițiști, polițiști de frontieră și pompieri, la mai multe secțiuni artistice.

Trofeul i-a fost înmânat Alinei – Georgiana Duică de către prefectul județului Mureș, dl. Lucian Goga.

Ai o informație pentru redacție?

Ai fost martor la un eveniment sau deții fotografii, înregistrări ori informații de interes public? Trimite-le redacției Vocea Timișului. Informațiile sunt verificate înainte de publicare.

Știrile Timișului, direct în inbox

Primește cele mai importante știri, investigații și evenimente din Timișoara și județul Timiș.

Ce subiecte te interesează?

Prin abonare confirmi că ai citit Politica de confidențialitate. Te poți dezabona oricând.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ANUNȚURI ȘI PUBLICITATE