Memoria revolutiei tale: Asociatia Timisoara 2021 cauta amintiri despre Revolutia din ’89

- Advertisement -

Istoria se clădește și prin viu grai, iar cea de-a doua ediție a proiectului Memoriile cetății al Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, își propune să contribuie la consolidarea patrimoniul imaterial prin consemnarea unor momente autentice, așa cum sunt ele relatate de către oamenii obișnuiți care au trăit acele vremuri și nu le-au uitat.

Memoria revoluției tale va fi o arhivă a memoriei colective ce va reuni laolaltă fragmente de amintiri. Așadar, timișorenii sunt invitați să scrie despre acele amintiri care păreau uitate: despre cum era viața obișnuită pe atunci, cum și cu ce se jucau copiii, cum se distrau adulții, despre sentimentele din zilele Revoluției sau despre zvonurile care circulau pe atunci.

”La 30 de ani de la Revoluție vrem să readucem în memoria colectivă mai mult decât evenimentele din acele zile. De aceea, Memoria revoluției tale va reflecta amintirile, poveștile personale care nu se regăsesc neapărat în cărțile de istorie, dar care surprind atmosfera vremurilor de atunci”, a declarat Simona Neumann, directorul executiv al Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii.

Locuitorii orașului Timișoara, și nu numai își pot trimite poveștile pe adresa de email memoriilecetatii@timisoara2021.ro cu subiectul: ”Memoria revoluției tale” până în 20 octombrie 2019. Textele selectate vor fi publicate pe o platformă online, dar și într-un catalog tipărit.

De asemenea, cărți poștale realizate la Muzeul Consumatorului Comunist ce înfățișează obiecte din Epoca de Aur, vor circula prin cartierele din Timișoara în aceste zile, în cadrul proiectului Memoriile cetății. Ele marchează aniversarea Revoluției, funcționând ca un element nostalgic care reactivează memoria colectivă.

Memoriile Cetății este un proiect realizat de Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii și cofinanțat de Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local, prin intermediul programului cultural prioritar ”Timișoara. Capitală Europeană a Culturii 2021”, fiind parte a Programului Cultural TM2021 din anul 2019.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Impuls Fabric: spectacole de acrobatie, dans si muzica in cartier, la inceput de octombrie

Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii și...

Spectacol nou-introdus pe lista Festivalului TESZT, duminica, in Piata Victoriei

Asociația Timișoara 2021- Capitală Europeană a Culturii în parteneriat...

REVOLUTIA din 1989 subiectivă

L-am cunoscut pe Radu în urmă cu vreo 10...