Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Modă timişoreană: parcarea în parc şi pe pietonală. Ce amenzi a aplicat Poliţia Locală şoferilor certaţi cu bunul simţ

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Au parcat în parcuri pentru că mergeau la terasele unor cluburi de fițe și le-a fost greu să își lase mașinile în locurile special amenajate, însă vor plăti cu vârf și îndesat pentru comoditatea lor. Vorbim despre mai mulți șoferi din Timișoara care au fost prinși de agenții de la Poliția Locală în timp ce încălcau legea.

„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au intensificat, în aceste zile, ca urmare a sesizărilor de la cetățeni, dar și în urma constatărilor din teren, acțiunile cu privire la oprirea, staționarea autovehiculelor în zonele de parcuri, pe spațiile verzi, precum și pe malurile Canalului Bega, unde este obstrucționată inclusiv circulația pietonilor și cea a bicicliștilor. Astfel, în ultimele patru zile, au fost depistate un număr de 69 de autoturisme parcate neregulamentar în zona localului Căpițe, în Parcul Justiției, în Parcul Rozelor, în zona localului Fratelli, din cele 69 de autoturisme pe parbrizele cărora au fost lipite colante, în cazul a 22 dintre acestea fiind deja întocmite procese verbale de constatare a contravenției, ceilalți conducători auto urmând a fi și ei sancționați în zilele următoare. Sancțiunile pentru astfel încălcări ale legislației se încadrează între 290 lei și 725 lei, și 2 sau 3 puncte penalizare la permis în funcție de fapta comisă, respectiv oprire, staționare sau intrare pe acces interzis, conform OUG 195/2002 sau de 500 lei conform HCL 371/2007 modificată pentru parcarea pe spațiul verde sau în zonele de parcuri”, a transmis Poliţia Locală din Timişoara.

De amenzi usturătoare au avut parte și cei care şi-au făcut un obicei din a fenta legea parcând pe străzile pietonale, în vreme ce şoferii de bună-credinţă se plimbă minute în şir în căutarea unui loc de parcare în zona centrală. 71 de amenzi au fost aplicate de agenţii de la Poliţia Locală în ultimele patru zile. Locaţia preferată a şoferilor care parchează ilegal? Strada Augustin Pacha, acolo unde au fost aplicate cele mai multe sancțiuni. „Alte zone în care au fost constatate astfel de probleme sunt Piața Sfântul Gheorghe și str. Sergent Mușat. Polițiștii locali fac apel la cetățeni să respecte legislația în ceea ce privește oprirea, staționarea și pătrunderea în străzile cu acces interzis pentru a evita astfel aplicarea de sancțiuni care pot ajunge până la 725 lei și trei puncte penalizare la permis”, au mai informat cei de la direcția din subordinea primăriei.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore