Motivul uimitor pentru care trei barbati se certau in Piata Iosefin din Timisoara

- Advertisement -
Trei oameni care se certau în Piaţa Iosefin i-au lăsat pe poliţiştii locali cu gura casăcată. După ce au auzit ţipetele celor trei, oamenii legii s-au apropiat de bărbaţi pentru a afla ce anume a cauzat conflictul dintre ei.
Nu mică le-a fost surpriza oamenilor legii când au aflat care era motivul pentru care cei trei s-au luat la harţă.

„Polițiștii locali din cadrul Biroului Poliția Piețelor, aflați în patrulare în zona Pieței Iosefin, ieri, în jurul orei 12.00, au observat, în apropierea imobilului cu nr. 35 de pe str. I. Văcărescu, trei persoane care se certau. Trecând la legitimarea acestora, s-a stabilit că V.T. de 24 de ani, cu domiciliul în Jimbolia, și B.R., de 23 de ani, cu domiciliul în Timișoara, care fac parte din categoria persoanelor fără adăpost, i-au sustras suma de 8 lei din buzunare lui D.N., de 57 de ani, cu domiciliul în Galați, acesta fiind de altfel motivul pentru care se certau. Cei în cauză au fost predați polițiștilor de la Secția 3 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, a informat Poliţia Locală Timişoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Administrația Fritz a început războiul și cu firma Getax, în interesul unui dezvoltator imobiliar

Orice dărâmă, vopsește, plantează, desenează sau mută dintr-un loc...

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

Dominic Fritz evită răspunsurile clare în scandalul Poliției Locale Timișoara

Abuzurile Poliției Locale din Timișoara continuă nestingherite, sub privirea...

Scandal la Poliția Locală Timișoara: Brutalitate și Abuz de Putere!

Un nou caz revoltător iese la iveală în Timișoara,...

Articole asemănătoare

Complexul Sportiv Multifuncțional – Timiș 4 All: Un pas important pentru dezvoltarea sportului în Timiș

Un nou proiect ambițios prinde contur în județul Timiș....

Administrația Fritz a început războiul și cu firma Getax, în interesul unui dezvoltator imobiliar

Orice dărâmă, vopsește, plantează, desenează sau mută dintr-un loc...

Tinerii timișoreni de la CSH vor reprezenta România la Campionatul Mondial de Robotică din Houston

Elevii echipei de robotică CSH de la Colegiul Pedagogic...

Din aceeași categorie