A mai rămas o lună până la unul dintre cele mai importate evenimente culturale din Timișoara: Festivalul European al Spectacolului – Festival al Dramaturgiei Românești, FEST-FDR2016. Evenimentul este organizat de Teatrul Național din Timișoara.
Cinci zile de spectacole puse în scenă de artiști locali și internaționali, asta îi așteaptă pe amatorii de cultură la finalul lunii septembrie, cu ocazia unei noi ediții a FEST-FDR.
„Gândit ca un pol important al dramaturgiei româneşti şi ca un punct de convergenţă al artelor spectacolului, FEST-FDR a devenit în ultimii ani unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale României. Festivalul s-a reconfigurat anul acesta pentru a demonstra încă o dată că, de-a lungul celor 22 de ediții ale sale, poate să surmonteze toate momentele în care i-a fost pusă în discuție continuitatea”, au transmis organizatorii.
Festivalul se va desfășura între 25 și 30 septembrie și va cuprinde, la fel ca în anii precedenți secțiunea dedicată spectacolului de teatru pe text românesc și secțiunea Fest, dedicată artelor spectacolului și manifestațiilor în aer liber. Din programul evenimentului nu vor lipsi dezbaterile sau lansările de carte.
Programul FEST-FDR2016:
Duminică, 25 septembrie
ora 19, Sala Mare -Deschiderea Festivalului.
MESH / OverDose!, coregrafia Eva Duda, compania Eva Duda (Ungaria)
ora 21, Sala 2
MaRó de Csaba Székely, regia Andy Gherghe, Studio Yorick, Târgu Mureş (spectacol în limbile română și maghiară)
ora 22, Piața Victoriei
SUMMIT_2.0, Osmego Dnia, Polonia
Luni, 26 septembrie
ora 17, Studio „Uțu Strugari”
SECRETUL FERICIRII de Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu, Godot Café Teatru & Asociaţia Catharsis
ora 19, Sala Mare
ANUL DISPĂRUT.1989 de Peca Ştefan, regia Ana Mărgineanu, Teatrul Mic
ora 21, Sala 2
SAY IT NOW! de Mihaela Michailov și Marcelino Martin Valiente, Teatrul Național Timișoara
ora 22, Parcul Civic
VÂNT DE PRIMĂVARĂ PRIN PIERSICI, Teatrul „Masca” București
Marți, 27 septembrie
ora 17, Sala Mare
AI MEI ERAU SUPER, text colectiv, regia Cristian Ban, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad
ora 19, Sala 2
CASA CU PISICI, un spectacol de Radu Iacoban, Teatrul Mic
orele 20 şi 22 , Parcul Civic
ZIDUL, Teatrul Masca
Miercuri, 28 septembrie
ora 17, Studio „Uțu Strugari”
VORBEȘTE CU MINE, un spectacol de Ion-Ardeal Ieremia, Teatrul Național Timișoara
ora 19, Sala, 2
TIHNĂ de Attila Bartis, regia Radu Afrim, Teatrul Naţional Târgu Mureş – Compania Tompa Miklós (spectacol în limba maghiară cu subtitrare în limba română)
Joi, 29 septembrie
ora 19, Studio „Uțu Strugari”
AVIOANE DE HÂRTIE de Elise Wilk, regia Ion-Ardeal Ieremia, Teatrul Național Timișoara
orele 17 și 21, Sala 2
PISICA VERDE de Elise Wilk, regia Bobi Pricop, Teatrul „Luceafărul” Iaşi
ora 22, Parcare H. Timișoara
PESCĂRUȘUL, scenariu după A.P. Cehov, Voskresinnia Theatre, Ucraina
Vineri, 30 septembrie
ora 17, Sala 2
ANTISOCIAL un spectacol de Bogdan Georgescu, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
ora 19, Sala Mare
Închiderea Festivalului
FEMEIE ÎN RE-MINOR / LUNGA CINĂ DE CRĂCIUN, coregrafia Radu Poklitaru, Kiev Modern Ballet (Ucraina)
ora 22, Parcare H. Timișoara
PESCĂRUȘUL, scenariu după A.P. Cehov, Voskresinnia Theatre, Ucraina.