Poli Timişoara şi-a stabilit lista de „amicale”. Niciun adversar de calibru

- Advertisement -

Dacă primul „amical” al lui Poli, în acest an, este programat la Timişoara, ca încheiere a cantonamentului „local”, alb-negrii şi-au extins lista jocurilor de pregătire cu încă patru partide, dintre care trei în Antalya.

Astfel, primul joc din 2014, pentru Poli, va fi mirercuri, 29 ianuarie 2014, începând cu ora 15:00, când elevii lui Şunda întâlnesc FK Dolina Padina – echipă de ligă secundă din Serbia.

După finalizarea acestui stagiu de pregătire, alb-negrii pleacă într-un al doilea cantonament, de data aceasta în Antalya (Turcia), unde şi-au perfectat până acum trei jocuri amicale. Programul jocurilor din ţara semilunei aduce în faţa prim-divizionarei trei echipe, toate înscrise în primul eşalon al ţărilor din care provin, însă fără a fi prea cunoscute. Astfel, dacă pe 3 februarie 2014, Poli dă piept cu japonezii de la Shonan, pe 5 februarie întâlneşte Zeta Golubovci – echipă ce evoluează în competiţia internă muntenegreană. Ultimul joc stabilit pentru cantonamentul din Turcia, este contra unei alte echipe din spaţiul ex-iugoslav, Poli întâlnind pe 9 februarie pe Olimpik Sarajevo.

După revenirea din acest stagiu, bănăţenii se vor deplasa la Oradea pentru un alt amica, contra divizionarei secunde FC Bihor. „Totodată, în stagiul din Turcia se vor mai susţine două partide-test, pe 1 februarie, respectiv 7 februarie, adversarii urmând să fie anunţaţi în curând” anunţă clubul prin intermediul site-ului oficial.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Flavius Biea, cantonament in Anglia. Lupta in ringul in care a intrat si Lennox Lewis

Pugilistul timișorean Flavius Biea nu şi-a aflat încă adversarul...

Retrogradata in Liga a III-a, Poli Timisoara este ”predata” de Nicolae Robu

Ajunsă în Liga a III-a și intrată în insolvență,...

Destinatii exotice de vacanta, cu zbor direct din Timisoara

Începând din primăvara anului 2019, Aeroportul Internațional Timișoara ”leagă”...

Poli Timisoara: sase meciuri amicale programate inainte de reluarea sezonului

Clubul de fotbal Poli Timișoara are programate șase jocuri...

Din aceeași categorie

Categorii Populare