Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Primii kilometri din pista ciclistă, care va lega România de Serbia, au fost finalizați pe malul râului Bega, în aval de Timișoara

Publicat in

Vocea Timișului va susține permanent adevărul mai presus de putere, viitorul mai presus de trecut, cinstea mai presus de confortul financiar, știrea mai presus de editorial și capacitatea de decizie mai presus de diplomația compromisului.

Scopul proiectui de interes transfrontalier, semnat în data de 28 martie 2013, este de a dezvolta potenţialul turistic local şi regional, precum și promovarea cooperării transfrontaliere româno-sârbe prin dezvoltarea unor forme de turism alternativ, cum este cazul cicloturismului. La finalul implementării proiectului coordonat de Administrația Bazinală de Apă Banat va exista o pistă de cicloturism care va porni aval de Podul Modoș de la ieșirea din Timișoara și va conecta localitățile Utvin, Sînmihaiu Român, Uivar, Otelec, până la graniţa cu Serbia.

Traseul pistei urmează exact linia digului Begăi, fiind direct paralel cu Canalul Bega, situat pe coronamentul digului și are lungimea de 37 kilometri și lățimea de 3,5 metri din care 2 metri asfalt și 1,5 metri acostament de piatră spartă. În primele trei luni de zile de la demararea lucrărilor de construcţie a pistei au fost turnaţi primii 7 kilometri de asfalt şi încă 20 de kilometri sunt pregătiţi pentru asfaltare.

Traseul acestei piste dedicate bicicletelor, din județul Timiș, va fi conectat cu cel al pistei de biciclete realizată în Timişoara sub coordonarea Primăriei. ”În cadrul acestui proiect, partenerii noștri transfrontalieri din Zrenjanin vor realiza un studiu de fezabilitate pentru crearea unei piste cicloturistice de la Zrenjanin până la granița cu România, urmând ca în viitor folosind alte surse de finanțare această pistă cicloturistică să fie construită și conectată de pista de biciclete din județul Timiș” informează ABA Banat.

Proiectul beneficiază de finanţare europeană nerambursabilă de 2.346.495 euro în cadrul Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia şi are ca termen de finalizare data de 28 martie 2015.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Comentarii recente

Articole asemănătoare

STPT reia transportul cu vaporaşele pe Bega, din 1 martie!

Transportul public de pe Canalul Bega își reia activitatea începând cu data de 1 martie. Totodată...

Gestul socant facut azi-noapte de un tanar pe Podul Michelangelo pentru a avea noroc

A vrut să aibă noroc şi a urmat întocmai sfaturile unui prieten care cel...

După ce a cerut ajutor de la Mitropolitul Banatului privind circulația vaporașelor, Primăria Timișoara a dat în judecată Guvernul României

După zeci de adrese trimise către guvern și către ministerele din subordine și aproape...