Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Profitând de pauza competiţională, Poli îşi testeză juniorii. Meciul de la Cluj nu se mai joacă

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Următorul joc oficial pentru elevii lui Şunda va avea loc pe 22 noiembrie 2013, fapt determinat de amânarea etapei cu numărul 15 a Ligii I întrucât astăzi şi marţi are loc „dubla” România – Grecia, pentru calificarea la Cupa Mondială din Brazilia 2014.

Deşi se stabilise iniţial că Poli va juca la Cluj o partidă amicală, în compania celor de la C.F.R., meciul a „picat”, motiv pentru care bănăţenii au ales să joace două teste importante în „sânul” clubului.

Joi seara a avut loc prima întâlnire de acest gen, unde Şunda a dorit testarea mai multor jucători din cadrul lotului în vederea completării primei formaţii „ştirbite” de accidentări şi suspendări. Astfel, pe arena ”Dan Păltinişanu”, a avut loc un joc-test între echipa de seniori a clubului şi o selecţionată de juniori a alb-negrilor. Scorul final a fost 1-0 pentru ”cei mari”, reuşita aparţinându-i, poate incredibil, lui Furtado – jucătorul contestat vehement de public pentru lipsa de randament de care dă dovadă, în minutul 57.

Şunda a folosit următorul prim „11”: Andrei Filip (junior A) – J. Dragomir, Bocşan, Bălace, Marovic, V. Dragomir, Trandu, Boldea, Keita, Balaure, Furtado. În repriza a doua au mai intrat Rusu, Postolache, Moldovan şi Ruiz.

În team-ul juniorilor, coordonat de Octavian Benga, au evoluat: Pap – Motreanu, Kovacs, Iazji, Cherecheş, Scheau, Dalea, Stoichescu, Semenea, Livan, Rus. După pauză au jucat Coca, Biriş, Mărginean, Sturz, Fridrich, Oprea, Simionov, Totici, Sorescu, Velcotă, Lică şi Vâlceanu.

De asemenea, sâmbătă, 16 noiembrie 2013, începând cu ora 11:00, în complexul ”Dan Păltinişanu”, se va disputa încă un meci-şcoală, accesul publicului fiind permis ;i liber.

Următorul joc oficial al celor de la Poli Timişoara a fost programat pentru data de 22 noiembrie 2013, contra moldovenilor de la Ceahlăul Piatra Neamţ. Partida va începe la ora 19:00 şi va fi transmisă în direct de DolceSport.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore