Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

”RABLA 2015”, gata de start! Ce avantaje poți avea la achiziționarea unei mașini hybrid

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

“Începând de astăzi, timp de zece zile, Ghidul de finanțare va fi supus dezbaterii publice. Imediat după această consultare Rabla va demara cu etapa de validare a producătorilor în program, pentru ca, în cursul lunii martie, să poată fi accesat de către toți românii care vor să-și înlocuiască autovehiculele vechi, poluante, cu altele noi și cu emisii mult scăzute”, a anunțat ministrul Mediului.

Programul din acest an are alocat un buget de 200 de milioane de lei, cu 33% mai mult față de anul precedent. Astfel, vor fi puse la dispoziția românilor 25.000 de tichete electronice dintre care 20.000 vor fi adresate persoanelor fizice iar 5.000 persoanelor juridice.

”Cuantumul primei de casare se păstrează la fel ca anul trecut, la 6.500 de RON pentru fiecare beneficiar, cu precizarea importantă că valoarea eco-bonusurilor destinate achiziției de mașini mai puțin poluante s-a triplat. Mai exact, dacă anul trecut valoarea eco-bonusului a fost stabilită la 500 de RON, anul acesta valoarea unui eco-bonus este de 1.500 de RON. Un beneficiar care dorește o mașină mai puțin poluantă poate obține maximum două eco-bonusuri, în situația în care mașina aleasă respectă cumulat două dintre condițiile stabilite prin ghid la acest capitol. Accesarea a două eco-bonusuri va duce la o sumă de 9500 de RON pe care AFM o va susține în sistem nerambursabil în acest caz”, a mai subliniat ministrul Grațiela Gavrilescu.

Pentru accesarea unui eco-bonus (1.500 de RON+prima de casare) românii trebuie să aleagă să-și înlocuiască mașinile vechi cu una nouă, a cărei motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km sau cu una nouă cu sistem de propulsie hibrid şi încadrată la norma de poluare Euro 6 în condiţiile în care înmatricularea, vânzarea şi introducerea în circulaţie a acestora au loc până la 31 august 2015.

Fiecare beneficiar care doreşte o maşină ecologică poate obţine maximum două eco-bonusuri, în situaţia în care maşina aleasă respectă cumulat două dintre condiţiile stabilite prin ghid, la acest capitol. Accesarea a două eco-bonusuri va duce la o sumă de 9.500 de lei pe care AFM o va susţine în sistem nerambursabil în acest caz.

Sistemul electronic de alocare a voucherelor din Programul ”Rabla” rămâne valabil în acest an, iar persoanele fizice se pot adresa producătorilor sau dealerilor validaţi în program.

”O precizare importantă se referă la posibilitatea proprietarului înscris în program să cedeze altei persoane dreptul său de beneficiu asupra primei de casare pentru efectuarea achiziţionării autovehiculului nou. Cedarea se face numai în favoarea unei persoane fizice care şi-a exprimat în mod neechivoc intenţia de a achiziţiona în nume propriu un autovehicul nou de la producătorul validat emitent al notei de înscriere”, a menţionat Ministrul Mediului.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore