vineri, octombrie 16, 2026

RECORD de amenzi date de politistii de la Rutiera in doar patru zile

1 minute citire
A doua zi de amenzi pe bandă rulantă la Pasajul Jiul12 jpg
Peste 700 de amenzi în doar câteva zile – atât au aplicat polițiștii rutieri din Timișoara șoferilor indisciplinați. Aproape o treime din amenzi au fost aplicate conducătorilor auto care au călcat prea tare pedala de accelerație. Oamenii legii au întocmit și nouă dosare penale. Cu amenzi s-au ales și pietonii care au trecut prin loc nepermis.

„În perioada 22 – 25 ianuarie a.c., poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în scopul îndeplinirii priorităţii naţionale în domeniul siguranţei rutiere, privind combaterea sistematică a cauzelor generatoare de accidente. Astfel, au fost întocmite 9 dosare penale pentru infracţiuni rutiere şi aplicate 707 sancţiuni contravenţionale, 236 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 147 pentru neutilizarea centurii de siguranţă. Au fost sancţionaţi şi 59 de pietoni care nu au respectat prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice.

Ca măsură complementară, au fost reţinute în vederea suspendării 71 permise de conducere pentru nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, nerespectarea limitelor legale de viteză, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor.De asemenea, au fost retrase 20 certificate de înmatriculare”, transmite IPJ Timiș.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Lasă un comentariu

Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site.

Articole recomandate