Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Robu, convins ca pesedistii vor fi pedepsiti teribil pentru demolarea Stadionului „Dan Paltinisanu”

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
Critici dure aduse de primarul Timișoarei, Nicolae Robu, conducerii CJ Timiș, după vestea că Stadionul „Dan Păltinișanu” ar urma să fie demolat pentru ca în zonă să fie construită o nouă arenă sportivă. Robu spune că șeful CJ Timiș, Călin Dobra, uită să pomenească de faptul că noul stadion se va face cu bani de la Compania Națională de Investiții, dacă se va face. Primarul Timișoarei crede că în curând PSD va suporta furia populației.

„Constat că din nou CJ politizează și asta. Nu a făcut nimic CJ Timiș, nu are nicio realizare, în loc să își caute proiecte, în loc să facă ceva cu Muzeul Banatului, în loc să facă ceva cu terenul de vizavi de Hotel Timișoara unde a fost centrul militar mereu vine și intră peste obiectivele Timișoarei. Păi stadionul din Craiova este al CJ Dolj sau după ce l-a construit CNI l-a dat primăriei? Sălile polivalente de peste tot sunt ale consiliilor județene? Eu mă mir că dumneavoastră nu vă solidarizați cu mine ca om politic, nu cu persoana Robu, ci cu interesele orașului Timișoara. Cum e posibil ca în Timișoara să îți vină acest partid, care nu știu unde va ajunge în relația cu cetățenii continuând să sfideze orice normă de respect pentru oricine. Eu am mai spus o data simbolic de dat cu pietre, dar, Doamne ferește, dacă se continua așa, ce își închipuie PSD-ul că va face excepție în istorie să nu dea socoteală de toate fărădelegile pe care le comite? Ei sfidează și ideea de justiție, sfidează și ideea de afacere, sfidează ideea de administrație publică, sfidează interesele orașelor și ale cetățenilor acestei țări. Nu se poate așa ceva. Cine a mai pomenit să se implice consiliile județene în așa ceva. Declarația a fost vom demola Stadionul „Dan Păltinișanu” și vom face un nou stadion. Evident că nu îl face CJT, îl face CNI, dacă tot o să se facă. Dar întreb eu, nu e păcat, dacă noi tot nu avem stadioane în orașul nostru? Echipa de rugby joacă unde joacă, întreb eu nu e păcat să demolăm Stadionul „Dan Păltinișanu”, a susține primarul Nicolae Robu.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore