La aderarea României la Uniunea Europeană, Comisia Europeană pentru alocare de fonduri, DG REGIO, a alocat pentru perioada 2007-2013, 19 miliarde de euro, bani care pot fi cheltuiți până la sfârșitul anului 2015. Țara noastră a reușit să atragă până acum, doar 6 miliarde de euro din suma totală.
Drept urmare, potrivit Hotnews, Bruxelles-ul a cerut Guvernului de la București să se grăbească cu depunerea de noi proiecte pentru a cheltui și banii care nu au fost încă folosiți, cât și finalizarea proiectelor aflate pe rol. În caz contrar, statul român va trebui să plătească de la bugetul de stat și din banii beneficiarilor pentru terminarea proiectelor pentru că, în caz contrar, Uniunea Europeană va retrage și banii europeni deja rambursați de Comisie în proiectele neterminate.
Pentru a nu se ajunge în această situație, DG REGIO îndeamnă Guvernul să decidă care sunt proiectele cele mai fezabile pentru continuare și care sunt cele care trebuie ajustate sau eliminate cu totul.
Astfel, până la sfârșitul lunii februarie, Ministerul Fondurilor Europene trebuie să implementeze un sistem de monitorizare a proiectelor europene; Planul de măsuri prioritare pentru creșterea absorbției, făcut în 2011, trebuie revizuit, prin eliminarea proiectelor deja finalizate; nu în ultimul rând, până la sfârșitul lunii martie, Guvernul trebuie să trimită la Bruxelles o listă cu toate proiectele majore avute în vedere până în 2015.
„Formal, termenul-limită de depunere este mijlocul anului 2015, dar proiectele nedepuse încă în 2014 nu au nici o posibilitate reală de implementare. Va fi important ca acestea să fie trecute pe aceeași listă a proiectelor care vor fi anulate, amânate, eșalonate sau completate cu bugetul de stat, în special pentru a ști din ce perioadă de programare vor fi finanțate proiectele etalizate. V-aș încuraja să căutați mai multă transparență între beneficiari și autoritățile de management, precum și o comunicare clară față de DG REGIO, astfel încat să putem oferi feedback și asistență adecvată, la nevoie” a transmis directorul DG REGIO, Vittoria Alliata di Villafranca, guvernului de la București, potrivit Hotnews.