Românii, chemați în stradă! „Corupția ucide – Dacă nu reacționăm, ei au murit degeaba”, deviza de la care pornește Marșul Colectiv

- Advertisement -

Tragedia de la clubul „Colectiv” a umplut paharul în rândul cetățenilor României, o țară deja afectată de modul deficitar în care a fost condusă de clasa politică, a cărei speță este din ce în ce mai mizerabilă. Românii de pretutindeni sunt chemați la sfârșitul săptămânii în stradă, după ce zeci de tineri au murit în urma tragediei din București.

„Corupția ucide – Dacă nu reacționăm, ei au murit degeaba” – este sloganul de la care pornește acest marș. Întâlnirea dorește să atragă atenția asupra nivelului ridicat de corupți și a consecințelor sale. Întâlnirea va avea loc în fiecare oraș al țării, în fața primăriilor, vineri, 6 noiembrie de la ora 20.00. Oamenii sunt așteptați cu o lumânare aprinsă în memoria celor care și-au pierdut viața, iar politicienii, oile negre ale acestui eveniment, au interdicție de a participa. Momentan 32 de persoane și-au pierdut viața, ultima fiind o tânără de 28 de ani, în această dimineață. Peste 100 de persoane se află internate în spital, dintre care aproape jumătate sunt în stare gravă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ANUNȚURI ȘI PUBLICITATE

Articole asemănătoare

Ruga de la Ghiroda – două zile de sărbătoare, muzică și tradiție

Primăria și Consiliul Local Ghiroda, alături de Parohia Ortodoxă...

Grădinița cu Program Prelungit Șag: Locuri disponibile pentru anul școlar 2025–2026

Școala Gimnazială Șag anunță deschiderea perioadei de înscriere și...

Din aceeași categorie

Val de sancțiuni în Timiș: Peste 240 de amenzi și 42 de permise reținute într-un singur weekend

Polițiștii rutieri timișeni au fost în alertă în minivacanța...

Profesor din Timișoara, reținut pentru racolarea unui minor în scopuri sexuale

Un caz revoltător a fost descoperit la Timișoara, unde...

Accident grav la Giroc: Patru persoane, printre care doi copii, au ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs astăzi pe strada Gloria...