Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

SUPER-LABORATORUL, care poate face 4.000 de analize pe oră, începe să funcţioneze la Spitalul Judeţean din Timişoara FOTO+VIDEO

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Laboratorul-minune, după ce a stat doi ani „pe tuşă”, din lipsă de spaţiu, a fost pus în „mişcare” la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara (SCJUT). Cu ajutorul noului laborator, analizele medicale vor avea rezultate într-un timp mult mai scurt, iar ceea ce este şi mai interesant, laboratorul poate procesa până la nu mai puţin de 4.000 de determinări pe oră dacă lucrează la capacitate maximă. Precizia acestora este net mai ridicată decât ceea ce deţinea până acum Spitalul, acest laborator având dotări unice pentru România, ţinând cont de performanţe, şi al patrulea din toată Europa, doar Anglia, Germania şi Franţa putându-se lăuda cu astfel de „minunăţii”.

„Se pot face analize de imunologie, pe cele două analizoare, 300 de tipuri de analize, iar pe analizoarele de biochimie, de la 200 la 300 de tipuri de analize. Este unica linie din România, de acest gen. Congelatorul pe care-l vedeţi, unde se stochează până la 10.000 de probe, este al patrulea din Europa. Punerea şi finalizarea acestui spaţiu se datorează conf. univ. dr. Florin Bîrsăşteanu, iar iniţiativa a fost a domnului prof. Victor Dumitraşcu, acesta din urmă zbătându-se foarte mult pentru această linie. Achiziţia s-a făcut cu fonduri ale Ministerului Sănătăţii, iar domnul Bîrsăşteanu ne-a ajutat cu spaţiul, cu decizia de începere şi de finalizare a lucrărilor. În ultima perioadă, de când dumnealui a venit la conducerea Spitalului, lucrurile s-au îmbunătăţit şi s-a putut tăia panglica acestui compartiment. Fără sprijinul dumnealui poate mai dura între jumătate de an şi un an de zile” ne-a informat Alexandru Vrabie, asistentul-şef al Laboratorului Clinic Central din cadrul SCJUT.

Vezi materialul video şi explicaţiile asistentului-şef Vrabie pentru a afla cum funcţionează acest super-laborator.

Costurile analizelor care vor fi făcute prin noua linie automată de laborator vor fi mai mici, însă acestea nu se cunosc încă cu certitudine, întrucât până la darea efectivă în folosinţă vor mai trece câteva zile, deoarece personalul necesită o instruire specializată, ceea ce încă nu s-a făcut, dar urmează în zilele următoare. ”Personalul de care este nevoie va fi mai redus. Vor lucra mult mai puţini oameni pe această linie. Totul este automatizat, iar rentabilitatea, ca preţ de cost a investigaţiilor, este cu mult mai mare faţă de cea de acum”, ne-a confirmat Florin Bîrsăşteanu, managerul Spitalului Judeţean Timişoara.

Amenajarea spaţiului dedicat acestui laborator a scos din bugetul Consiliului Judeţean Timiş 40.000 de euro, iar el va fi deservit de numai 7 persoane. Costurile totale la care sa ridicat investiţia ating un milion de euro, bani proveniţi de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Sănătăţii.

[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=-02rpp6O3y0&feature=youtu.be]

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore