Szabolcs Szekely: „Fac tot posibilul să marchez din nou. Vă aşteptăm la stadion la meciul cu Vaslui”

- Advertisement -

În cadrul unei declaraţii oferite site-ului oficial al clubului Poli Timişoara, golgheterul echipei de pe Bega, atacantul Szabolcs Szekely, speră că aşa cum el şi colegii săi au reuşit să răpună Dinamo sau CFR, să reuşească aceeai performaţă şi în partida de luni seară. ”Din păcate, ultimele două înfrângeri au complicat lupta pentru îndeplinirea obiectivului. Ne asumăm responsabilitatea pentru aceste eşecuri, însă sunt convins că tot noi vom fi cei care vom redresa situaţia. Am obţinut rezultate bune în acest sezon, să nu uităm că am învins echipe ca Dinamo sau CFR Cluj şi am remizat cu Petrolul. Aşadar, am demonstrat că putem face jocuri bune şi să acumulăm puncte contra unor adversari redutabili, chiar dacă suntem la primul sezon în Liga I. De aceea, privim cu încredere meciul de luni seară cu Vaslui” a declarat goleadorul prim-divizionarei bănăţene.

Deşi a marcat nouă goluri în acest sezon, atacantul este dezamăgit de faptul că nu a reuşit să înscrie şi în 2014. ”Sunt conştient că lumea aşteaptă mult de la mine. Îmi pare rău că i-am dezamăgit pe susţinătorii noştri în ultima perioadă. Mă concentrez pe ceea ce am de făcut, pentru a-mi înbunătăţi jocul şi îi asigur pe cei care sunt alături de noi că voi face tot ce e posibil să marchez din nou şi să ajut echipa” a mai spus atacantul lui Poli.

Jucătorul polist a încheiat cu un apel către fanii timişoreni. ”Trebuie să rămânem uniţi, sunt convins că împreună vom depăşi acest moment. Îi aşteptăm pe oameni alături de noi la stadion în partida cu Vaslui! Avem nevoie de susţinere, şi noi şi noul staff tehnic şi dorim să ne bucurăm împreună, la final, de o victorie ce ar fi extrem de importantă pentru Poli” a conchis Szabi Szekely.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Retrogradata in Liga a III-a, Poli Timisoara este ”predata” de Nicolae Robu

Ajunsă în Liga a III-a și intrată în insolvență,...

Poli vrea puncte pe terenul liderului Ligii 2, Sportul Snagov. Rachita: Le stiu slabiciunile

Ocupanta ultimului loc în clasamentul Ligii 2, Poli Timișoara...

Poli Timisoara: sase meciuri amicale programate inainte de reluarea sezonului

Clubul de fotbal Poli Timișoara are programate șase jocuri...

Poli Timisoara isi pastreaza antrenorul ”demis” si scumpeste pretul biletelor pentru meciul cu ASU

Divizionara secundă de fotbal, Poli Timișoara, a anunțat, astăzi,...

Din aceeași categorie

Categorii Populare