Universitatea de Vest din Timișoara prețuiește excelența, ca rezultat gradual și permanent al efortului de a fi mai bun, iar în demersul său de recunoaștere a valorilor României, instituția va …
© 2026 Vocea Timișului. Toate drepturile rezervate.
Universitatea de Vest din Timișoara prețuiește excelența, ca rezultat gradual și permanent al efortului de a fi mai bun, iar în demersul său de recunoaștere a valorilor României, instituția va …
Performanțe onorabile obținute de Ionel și Patrick Pascotă. Dacă ”tatăl” a încheiat sezonul 2018 cu nu mai puțin de trei trofee câștigate, între care unul de Campion European BMU, ”fiul” …
Povestea lui Čišovský, după plecarea de la echipa patronată de Marian Iancu, este una dintre cele mai triste ale fotbalului modern. În luna ianuarie, fostul jucător al Politehnicii Timişoara, a …
Sportivul care reprezintă Timișoara în atât în competiția națională cât și în Campionatul European de Est a reușit să se impună în cadrul unei noi etape a Campionatului Național de …
© 2026 Vocea Timișului. Toate drepturile rezervate.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii precum modulele cookie pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Consimțământul ne permite să prelucrăm date precum comportamentul de navigare sau identificatorii unici pe acest site. Refuzul sau retragerea consimțământului poate afecta anumite funcționalități ale site-ului.