E clar că fiecare ofițer de poliție, călit cât de cât cu munca de (contra)informații, știe un lucru elementar. Mai exact, că rezultatele profesionale foarte bune, așa cum sunt și cele ale agentului-șef Raoul Iacob de la Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, pot avea doar două răspunsuri logice. Fie sunt opera unui geniu, care mănâncă activitatea judiciară pe pâine, ori reprezintă lucrarea unui mediocru care, pe bandă rulantă, bagă infractorii după gratii dar, în același timp, cu ajutorul exclusiv al unor surse concurențiale, eliberează… piața! Norocul nu intră în ecuație!
Cel puțin până azi, așa cum rezultă din date și mărturii audio-video, obținute de voceatimisului.ro, activitatea extraprofesională a subofițerului de poliție de la BIC Timișoara ridică mari semne de întrebare. Cert e că acuzațiile, chiar dacă majoritatea provin din medii infracționale, nu curg doar dintr-o singură direcție, ci din zeci părți.
Și toți, la unison, fie că vorbim despre hoți, spărgători, prostituate, călăuze, escroci, traficanți de carne vie, tâlhari sau pești, au aceeași poveste sau același fir epic, când vine vorba despre agentul-șef Raoul Iacob: angajatul IPJ Timiș nu e deloc vreo Albă ca Zăpada, așa cum pozează ci, mai degrabă, un purtător de uniformă care nu-și urmărește decât beneficiile și interesele pe persoană fizică!
Acum, nici nu mai contează prea mult că, în ceea ce privește Inspectoratul de Poliție Timiș, toți factorii de decizie, în mod periodic, cel puțin în ultimii ani, așa cum arată documentele, au fost la curent cu apucăturile subofițerului Raoul Iacob de la BIC. Unii ofițeri superiori s-au desistat și au anunțat Serviciul de Informații și Protecție Internă sau Direcția Generală Anticorupție.
Alții au închis ochii și au băgat mizeria sub preș, de teama de a nu fi afectată imaginea publică a instituției și de frica de a nu-și pierde privilegiile sau funcțiile de conducere. Oricum, până acum circa trei săptămâni, când acuzațiile împotriva agentului-șef Raoul Iacob au început să curgă din toate direcțiile, nimic nu s-a mișcat. A curs doar lapte și miere în IPJ Timiș!
Azi, datorită dezvăluirilor din voceatimisului.ro, toate instituțiile de forță ale statului român, în frunte cu Direcția Națională Anticorupție, sunt călare pe parohia condusă de chestorul de poliție Alin Petecel. Și, așa cum rezultă din informații, miza jocului a crescut exponențial, odată cu apariția unor noi nume în ecuațiile euleriene care s-au perindat prin fața subofițerului Raoul Iacob de la BIC.
În primul rând, Alin Morcocian, actualmente încarcerat în Penitenciarul ”Popa Șapcă” Timișoara pentru furt și care, în calitate de parte vătămată, și-a lăsat memoriile scrise la cei de la Control Intern din cadrul IPJ Timiș, încă din luna august 2021. Plus, un trio format din Daniel Matei și Daniel Harța, în calitate de agresori, și Adrian Lupu, ca victimă și reclamant.
Lecție de viață
Așadar, până când puzzle-ul de la Biroul de Investigații Criminale – care oricum va trece cel puțin și prin Secția 3 Poliție din Calea Șagului – va fi deslușit în totalitate de procurorii DNA, noi continuăm cu povestea lui Mirel Corjan, un cvasi-cunoscut spărgător de autoturisme.
Facem lucrul acesta doar pentru că, în puncte esențiale, epopeea hoțului seamănă izbitor de mult, ca modus operandi, cu o serie de alte spețe judiciare care au trecut prin patrimoniul universal și profesional al subofițerului Raoul Iacob de la BIC.
Cert e că, la fel ca-n toate anchetele polițienești, coordonate de angajatul Inspectoratului de Poliție Timiș, și în cazul lui Mirel Corjan un singur element răzbate ca lumina zilei: făuritorul de chei! Pe înțelesul tuturor, o capcană întinsă între infractori de drept comun, mulți dintre ei informatori ai MAI, care are un singur beneficiar pe lanțul trofic.
În cazul de față, polițistul care-și face norma și punctează în ochii superiorilor, la capitolul realizări. Și la finalul textului, în format video, aveți toate detaliile, in extenso, explicate de către Mirel Corjan, chiar de dincolo de gardul Penitenciarului ”Popa Șapcă” din Timișoara.
Începutul aventurii, care a demarat în vara lui 2017, așa cum rezultă din declarația lui Mirel Corjan, a fost ceva de genul: ”A venit la mine unul cu care mai lucram. Ciordeaua din Piața Traian. Așa îi zice, numele lui din buletin nu-l cunosc (n.n – Călin Florin Ionel, actualmente fugit în Italia, cu mandat de arestare în România). Mi-a zis că el și cu un prieten știu o mașină în zona, la Euro, care are portbagajul deschis și că, de fiecare dată, până seara, sunt bani acolo. Cică patronii, niște sârbi, își lasă încasările la negru, acolo, ca să nu-i prindă organele, în caz de control. Nu am știut atunci că sunt puși de Raoul Iacob ca să-mi facă cheie. Mi s-a părut dubios și i-am întrebat de ce nu fac ei lucrarea și să ia banii?! În fine, m-au aburit că ei nu pot, că alea, că nu știu ce…”.
Pe scurt, Mirel Corjan a mers după fentă, a deschis portbagajul, a luat geanta și a plecat! A doua zi, hoțul susține că s-a trezit peste el cu agentul-șef Raoul Iacob, care i-a spus că sacoșa i-ar aparține unchiului său și l-a reținut 24 de ore pentru tâlhărie. Cert e că, nici azi, Corjan nu știe dacă povestea cu unchiul era una reală sau nu: ”Care tâlhărie, nu știu?! Plus că geanta era goală și am dat-o și înapoi. Am stat pe arest o zi dar în timpul anchetei, seara, negocia cu mine, în WC-ul de la IPJ Timiș, câți bani să îi dau ca să-mi dea drumul acasă. De vreo trei ori m-a dus în baia de la Poliție! Am căzut de acord pe 10.000 de lei. A doua zi, am plecat. Tâlhăria a dispărut și a rămas doar furtul, în dosar. Am crezut că am scăpat de el, că oricum nu am intenționat să-i dau niciun ban…”.
Marcaj strâns
După momentul eliberării din arestul IPJ Timiș, la câteva zile, Mirel Corjan susține că a fost căutat de agentul-șef Raoul Iacob de la BIC și că polițistul l-ar fi amenințat că, dacă nu-i dă banii, va intra la pușcărie și că, până se achită de datorie, va avea grija lui: ”I-am vândut un telefon lui Arcalean Vasile, zis Tărzănel. Un S8, nou și în cutie, cu 2000 de lei. I-am dat banii lui Raoul Iacob în parc, în față la Poliție (n.n – PMT). Când nu i-am mai achitat, iar m-a căutat și iar m-a amenințat. A venit peste mine, în civil, în barul de lemn din Badea Cârțan, unde eram la o bere cu unul Mălăncuș. Raoul a apărut cu un coleg de-al lui, unul Dan, care avea o tăietură pe față…”.
După acest episod, deținutul Mirel Corjan povestește că a mai făcut rost de 1000 de lei, sumă pe care, conform înțelegerii, s-a dus să o predea polițistului, chiar în apropierea reședinței angajatului MAI, în Piața Sinaia din Timișoara: ”M-am dus la barul Copa din Piața Sinaia. Am fost acolo, la întâlnire, cu un prieten de-al meu, Radu Bălan. Acum e și el închis cu mine, aici. I-am pus banii pe masă, dar el nu i-a atins. Mi-a zis să ies afară și să-i dau suma lu’ unchiu’ su’. Nu știu cine era individul ăla, dacă era sau nu neam cu el, dar era unul solid, brunet și mai țigănos, așa…”
Și, așa cum a detaliat Mirel Corjan, plățile către agentul-șef Raoul Iacob de la BIC s-ar fi oprit aici. În sensul că din 10.000 de lei, așa cum s-ar fi parafat înțelegerea din toaleta IPJ Timiș, spărgătorul de mașini nu a apucat să achite decât suma de 3000 RON, în două tranșe.
Că, între timp, conducerea unui autoturism… fără permis de circulație și furtul unei genți… fără bani, dintr-o mașină cu portbagajul deschis, plantată chiar sub camerele de supraveghere ale unui service auto, păstorit de nu mai puțin celebrul Cornel Agache din Calea Lipovei, i-au netezit lui Mirel Corjan calea înspre Penitenciarul ”Popa Șapcă” din Timișoara. Loc în care se află și azi…
Se vede pe mecla lui ca numai militian cinstit nu e !!! O mizerie de militian la fel ca 80% dintre ei!!!
Cred că sunt povești de ziariști !
Vreți să mâncați și voi o pâine și ați scris articolul ăsta defăimator deoarece știți că prinde la public.
La comanda cărui interlop l-ați publicat și cât ați primit pentru el ? În euro sau lei s-a făcut plata ?
…in crypto, cred. Nu mai țin minte!
Stai linistit ca e adevarat si nu e singurul polițai sunt multi ca el chiar din departamentul de investigati criminale eu am traito si anca astept sa vedem ce se intampla apoi o sa le trimit dovezi ziariștilor … Si este vorba de o tâlhărie e vorba de 30 de zile de la medicina legală iar vinovati sunt încă liberi datorita acestor polițai
…dacă tot ați răscolit RAHATUL DE LA IPJ TIMIS, pe când o scriere despre băieții protejați de IPJ Timis -Serviciul Rutier..!!
..acei BAETI DEȘTEPȚI care nu sunt opriți in trafic , care pot sa consume liniștiti oricât și oricum ca nu pățesc nimic..!!
Unii cu ..PEL la nr de înmatriculare , din lugoj (zona str Panselelor – calea Olosagului – str Bocșei )
..altii din zona centrală a Timișoarei , care după ora 11.0 nu au nici un stres sa consume oricât / oricând
Dacă aveti date in plus și certe, in afara de vorbe cu tâlc și ghicitori, va rog sa scrieți in privat. Mulțumesc
Esti tare mama ; te pupa mama .
Bravo Raoul, dă-i înainte că faci bine ce faci! Îți fac pușlamalele reclamă, e de bine, lasă că oricum Cîrjan moare în pușcărie iar pe ceilalți îi prinzi la colț!
Niște panarame de infractori lăchiți care se plictisesc în celulă și s-au gândit ei să denigreze omul care a aplicat corect legea. Să muriți în pușcărie cu tot neamul vostru !!!