Vehiculele școlilor de șoferi, verificate de polițiștii rutieri timișeni

- Advertisement -
Polițiștii rutieri din Timiș, alături de specialiști ai Registrului Auto Român, au desfășurat marți, 28 mai 2025, între orele 08:00 și 12:00, o acțiune de control în trafic, cu scopul verificării stării tehnice a autovehiculelor. Acțiunea a vizat în mod special mașinile utilizate de școlile de șoferi.

În urma controalelor, au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 6.000 de lei. Dintre acestea, 40 au fost aplicate pentru abateri de la prevederile Ordonanței de Urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar una a fost aplicată în conformitate cu Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto.

Totodată, au fost reținute două permise de conducere și șapte certificate de înmatriculare.

În ceea ce privește autovehiculele școlilor de conducători auto, în urma verificărilor au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, însumând peste 3.000 de lei. Cinci dintre sancțiuni au fost pentru deficiențe tehnice, iar restul pentru alte abateri constatate. De asemenea, au fost reținute cinci certificate de înmatriculare.

Acțiunile de acest tip vor continua și în perioada următoare, obiectivul principal al polițiștilor rutieri timișeni rămânând același: siguranță pentru toți, la fiecare drum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ANUNȚURI ȘI PUBLICITATE

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Investiții în infrastructura comunei Șag: parcare nouă, asfaltări și piste pentru biciclete

Primăria Șag anunță finalizarea unei noi parcări pe strada...

Microbuze electrice pentru elevii din Timiș, prin fonduri PNRR

Consiliul Județean Timiș a finalizat proiectul „Microbuze electrice pentru...

Lift cu patru oameni, căzut în subsolul unui bloc din Timișoara

Un incident grav a avut loc marți dimineață, 17...