Tinerii din MP Timiş spun un NU HOTĂRÂT ,,INFRACTORULUI DE DREPT COMUN” DORIN CÂNDEA

1 minute citire
Caita Panici Secretar General MP Timis

În urma articolului publicat pe Vocea Timișului.ro, în care am anunțat că Dorin Cândea este unul dintre noii membri ai Organizației Județene Timiș a Mișcării Populare, secretarul general al filialei ne-a cerut un drept la replică.

Articolul publicat de noi, în care am făcut public faptul că Dorin Cândea, politician care a trecut prin PDL și PSD (nu a fost membru PSD, dar a fost adânc implicat în organizație), a devenit membru PMP Timiș, a avut o reacție puternică în rândurile membrilor MP Timiș, care au convocat o ședință extraordinară pe tema aceasta.

De fapt, tinerii nu îl vor pe Cândea în partid pentru că nu vor să își asocieze imaginea cu o persoană care a trecut pe la mai multe partide, respectiv PDL și PSD (la PSD nu a fost membru, dar a fost implicat în organizarea partidului) și care are două condamnări penale, definitive și irevocabile: una la regimul autoturismelor, recte inmatriculări in fals, unde a primit 2,6 ani cu executare, solutie pronunțată de o instanța din Târgu Mureș si o altă condamnare pentru vătămare corporală din culpă, dictată de Curtea de Apel Alba Iulia, la 8 luni de închisoare.

„Mișcarea Populară Timiș dezminte categoric informația că domnul Cândea Dorin este membru în MP Timiș; Domnul Dorin Cândea nu are nicio funcție în MP Timiș. Și-a depus intenția de a deveni membru, dar statutar, Mișcarea Populară are dreptul timp de 30 de zile să analizeze și valideze cererea de adeziune. Din cauza imaginii negative pe care o are, am hotărât să nu-i acordăm calitatea de membru MP Timiș”, a transmis Caita Panici, secretarul general al Organizației Județene Timiș a Mișcării Populare.

Lasă un comentariu

Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site.

Articole recomandate