Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

,,Infractorul de drept comun”, Dorin Cândea, face ordine în partidul lui Traian Băsescu

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
„Suntem, aici la Timiș, o echipă de oameni, care nu au mai făcut politică și ne dorim să punem umărul la realizarea unor reforme care să contribuie la modernizarea României. Societatea românească dispune de oameni competenți și capabili să se implice în politică și să realizeze schimbarea. Partidele politice din Parlament trebuie să ne demonstreze în al doisprezecelea ceas că e mai important ce vor românii decât ce calcule și interese electorale au partidele.”

Aceasta este declaraţia Roxanei Iliescu, preşedintele MP Timiş. La prima vedere, declaraţia avocatei Iliescu este una corectă şi de bun-simț, doar că, dacă e să luăm în calcul ultimele evenimente petrecute în MP Timiş, vorbele dulci şi înflăcărate ale omului lui Traian Băsescu în Banat, se transformă în pură gargară electorală. Demagogie, nimic altceva! Şi asta pentru că, în urmă cu puţin timp, în MP-ul lui Traian Băsescu, care-i „arde pe corupţi” a aterizat, în postura de ,,om nou în politică”, celebrul Dorin Cândea, cunoscut opiniei publice drept ,,un infractor de drept comun”.

Unde mai pui că acest personaj nociv a fost membru PDL şi a chochetat cu PSD Timiş, fiind un FAN înrăit al preşedintelui CJ Timiş, Titu Bojin, urmărit penal în mai multe dosare de corupţie. Ca să nu mai spunem că, până nu demult, acealasi Cândea a fost şeful de cabinet al senatorului pesedist Matei Suciu, iar, la ora actuală, gravitează şi bobinează prin Timiş, prin birourile unor primari de pe zona Sânnicolau Mare, făcându-i lobby senatorului pentru încă un mandat de parlamentar. Cine este acest ,,politician”, care vrea la CIOLAN, după ce a fost apretat cu înălbitor de către preşedintele MP Timiş, Roxana Iliescu?!?

Vă lăsăm pe dumneavoastră să trageţi singuri concluziile. Click pe articolele de mai jos:

Mafia cerealelor și-a câștigat un loc de frunte în Senatul României

EXCLUSIV Cum a pierdut” infractorul de drept comun” Dorin Cândea, de trei ori consecutiv, pe mâna președintelui PSD Timiș, Titu Bojin?!

EXCLUSIV Cum își iluminează Dorin Cândea construcția ilegală, furând din banul public, la Sânandrei FOTO/VIDEO

Aventurile „infractorului de drept comun” Dorin Cândea prin RAR Timiş

EXCLUSIV Şeful Registrului Auto Român Timiş, pedelistul Dorin Cândea, condamnat pentru înmatricularea de maşini cu documente falsificate

În mare cam asta este SCHIMBAREA pe care şi-o doresc politicienii, mai ales cei din MP Timiş.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

1 COMENTARIU

  1. Dl.Basescu s-a inconjurat continuu de infractori de drept comun. Uitati-va la intreaga gasca care a gravitat in jurul dansului, de la Cocos, Umbrarescu, Udrea, Videanu pana la Ostaficiuc si Alin Popoviciu. Nu inteleg mirarea Dvs, d-le Radu Constantin, realmente locul lui Dorinel Candea este in partidul lui Traian Basescu! Miscarea aceasta populara a carei portavoce timiseana este d-na Roxana Iordache, colcaie de infractori si traseisti politici. Pepededistii lu’ domnu’ Dan, pedistii nebagati in seama in noul PNL, toti acestia sunt oameni de baza in noua constructie politica basista. Insa prostii or sa-i voteze inca o data!
    SA FIM NOI SANATOSI!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore