Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Tramvaiele din Timișoara, vechi de 40 de ani, se descompun în trafic FOTO

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

În așteptarea tramvaielor noi promise de Primărie, timișorenii încă circulă cu garnituri vechi de 40 ani, donate de germani.  Astfel, nu e de mirare că, din când în când, fiind atât de bătrâne, câte unul se mai strică în timpul programului, încurcând toată circulația. Atunci când nu iau foc sau rămân fără curent, intervin alte defecțiuni care blochează tot traficul și îi incomodează pe cei care circulă cu mijloacele de transport în comun.

Astfel, azi dimineața, pe strada 1 Decembrie, unui tramvai de pe linia 8 i-a picat grătarul care se află în dreptul roților, sub podea. Scos din funcțiune, s-a oprit, blocând și restul mijloacelor de transport care veneau din urmă. În numai câteva minute s-a format o coloană lungă de 3 tramvaie. Călătorii, nemulțumiți, au coborât și și-au continuat drumul pe jos.

Între timp, Primăria a cheltuit bani pe modernizarea unui tramvai festiv, care a fost dotat cu internet, dozatoare de bere, aparat de cafea, chiuvetă și toaletă. Însă, garnitura circulă doar închiriată, la prețul de 60 de lei pe kilometru fără ghid și 135 de lei/kilometru cu ghid, precum și 140 de lei pentru o oră de staționare.

Cât despre tramvaie moderne, deși acum câteva luni s-a anunțat că licitația de atribuire pentru reabilitare unui număr de 4 garnituri pe an s-a încheiat, edilul Nicolae Robu nu a mai oferit nici o informație în acest sens. Dintre cele două firme care au participat la licitația în valoare de 85 de milioane de lei, Remar Pașcani și Remarul 16 februarie Cluj, doar moldovenii au „experiență”, deoarece au modernizat, de probă, o singură garnitură.

După câteva calcule rapide, având în vedere că recondiționarea unui singur tramvai costă între 600.000 și 800.000 de euro, iar valoare unuia nou se ridică până la 1 milion de euro, putem constata că pe cei 18 milioane de euro, Primăria Timișoara ar putea cumpăra 20 de tramvaie nou-nouțe, în loc să recondiționeze 30.

Până atunci, însă, oricum s-ar soluționa problema tramvaielor, timișorenii sunt obligați să circule în condiții precare, cu mijloace de transport care se pot defecta în orice moment, iar lipsa de fiabilitate tehnică îndeamnă cetățenii să aibă tot mai puțină încredere în RATT.

 

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore