Tu ȘTIAI că e GRATUIT? Retim schimbă gratis pubelele distruse sau vandalizate

- Advertisement -

Multe Asociații de locatari sau de proprietari au una sau mai multe pubele deteriorate, iar asta se întâmplă datorită faptului că președinții de asociații și administratorii imobilelor nu au cunoștință despre ”beneficiile” oferite de compania locală RETIM.

Deoarece vedem zilnic pe stradă pubele rupte, arse, sau deteriorate, am ajuns la concluzia că cei mai mulți dintre timișoreni nu sunt informați cu privire la faptul că au anumite drepturi, pe care nu le cunosc, și de care se pot bucura cu titlu gratuit.

În situația în care în special asociaţile de proprietari/locatari, dar şi persoanele fizice deţin pubele deteriorate, necorespunzătoare colectării deşeurilor, ”aducem la cunoştinţa cetăţenilor că pot beneficia gratuit de schimbarea recipientelor deteriorate. Pentru aceasta este necesar ca administratorii asociaţiilor de proprietari/locatari sau persoanele fizice să se adreseze în scris cu o cerere la Biroul contractare. Urmare a acestei solicitări clientul va primi în comodat recipientul, pe care îl va ridica de la sediul societăţii, iar recipientul deteriorat va fi ridicat de angajaţii noştri după ce va fi golit și igienizat în prealabil. Simplu, practic şi mai curat!” susțin reprezentanții RETIM.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

VIDEO Cu gluga pe cap, a aruncat o roaba de gunoi la coltul strazii, la Timisoara

Un timișorean a fost sancționat de polițiștii locali...

Si-a aruncat salteaua la drumul mare. A primit amenda maxima de la Politia Locala

Un bărbat a fost sancționat de polițiștii locali după...

Nesimtitii nu renunta sa arunce gunoaie pe strada, prin cartierele Timisoarei

Au fost aplicate noi sancțiuni drastice de polițiștii locali,...

Timisorenii care nu colecteaza selectiv deseurile, AMENDATI drastic!

Polițiști locali, inspectori din cadrul Biroului Salubrizare al Primăriei...

Mormane de gunoi, aruncat de comercianti pe domeniul public, la Timisoara

Dezastru lăsat în urmă de vânzătorii ambulanți și firmele...

E plin de GUNOAIE in cartierul Plopi, dupa ”curatenia de primavara”! Ce a promis Nicolae Robu

Cetățenii cartierului Plopi din Timișoara au venit în număr...

Din aceeași categorie

Categorii Populare