Vocea Timișului a avut dreptate: DNA a dat iama în comisarii IPJ Timiș, suspecți de corupție și mușamalizarea unor dosare politice cu actori din PSD Timiș

- Advertisement -
Ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, până la ora actuală, procurorii DNA au efectuat  percheziții domiciliare într-un număr de 8 locații situate în județele Timiș și Arad, din care 5 sunt instituții publice, iar restul reprezintă sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Direcției Generale Anticorupție și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. Locațiile perchezițiilor efectuate în județul Timiș sunt: IPJ Timiș, la domiciliul comisarului şef Marcel Crăciunescu – şeful Poliţiei Rutiere Timiş (în comuna Ghiroda), la locuinţele părinţilor lui Crăciunescu (în Timișoara), dar și la Sediul Poliției Recaș, al Poliției Locale din Recaș și chiar la Primăria Recaș.

Un alt loc la care au loc percheziții este Secția de Poliție Autostrăzi – Biroul de Poliție A1, situat în județul Arad. Conform unor surse judiciare, toti cei verificați sunt suspectați de trafic de influenţă, abuz în serviciu și șantaj. Încă din primele verificări, ancheta DNA a scos la iveală faptul că Marcel Crăciunescu a primit mai multe „cadouri” de la subordonați pentru diverse favoruri, un subofițer făcându-i în dar patru anvelope, doar pentru a fi transferat de la Ordine Publică, și mai apoi confirmat definitiv la Serviciul Poliției Rutiere.

În plus, ca să rămânem la capitolul auto, aceleași surse susțin că pentru o avansare la exceptional, cms, Marcel Crăciunescu ar primit patru jante pentru un Mercedes. Oricum, pe departe, partea cea mai interesantă a descinderilor DNA are loc la Biroul Poliției Rutiere Autostrăzi de la Arad. Procurorii anticorupție caută mai multe documente și probe, ”într-o investigație care vizează un accident produs pe autostradă, în care ar fi fost implicat președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, în vara anului trecut, eveniment care ar fi fost mușamalizat”!!!

Vocea Timișului, studiu DNA

Încă din 25 septembrie 2014, Vocea Timișului a publicat un amplu material despre abuzurile și mușamalizările de dosare, care au loc la nivelul Inspectoratului de Poliție Timiș, mai exact la Serviciul Poliției Rutiere Timiș, coordonat de comisarul-șef Marcel Crăciunescu, pila incontestabilă a președintelui CJ Timiș, Titu Bojin.

Ba mai mult, mantaua de vreme rea a PSD Timiș!!! Încă de pe atunci au spus că ”nu este important cum si-a început mandatul cms Crăciunescu, călcându-și pe cap colegii și umflându-și mușchii, arătând cu subiect și predicat că este beneficiar de protecție politică, ci cum își va încheia mandatul, ce rămâne după el și, mai presus de toate, cum va dăinui personalitatea domniei sale, în conștiința colectivă a polițiștilor!!!

Acum, odată cu descinderile DNA, este mai mult decât evident care va fi memoria colectivă a polițiștilor de la rutieră vizavi de personalitatea și caracterul cms. Crăciunescu! În același context, Vocea Timișului a vorbit si despre ”metodele de lucru” aplicate de cms Marcel Crăciunescu, atât direct cât și indirect: ”în ce privește promovarea înainte de termen a ofițerilor Cosmin Bledea și Vasile Gârbaci, aici lucrurile sunt extrem de clare și documentate informativ-operativ”.

Chiar și despre cotizațiile ”private și benevole” către PSD Timiș, la care erau îmbiați rutieriștii, spuneam, tot în septembrie 2014: ”de ce ar plăti politiștii câte 5000 RON, doar ca să-și vadă numele pe o bucată de hârtie, fără antet”!?!

La loc comanda!

În afară de o serie de blaturi cu Poliție Rutieră și ISCTR Timiș, pe care le are un număr de maxim zece transportatori bănățeni, în materialul publicat pe 25 septembrie anul trecut, Vocea Timișului a mai adus in atenția publică, în exclusivitate, un accident de mașină care a fost mușamalizat și în care, conform unor surse, protagonistul principal a fost șeful CJ Timiș, Titu Bojin: pe data de 14 mai 2014, la orele 16.56, pe autostrada A1 la kilometrul 450, segment de drum cuprins între localitățile Șanovița-Traian Vuia,  ”un dement” a circulat pe contrasens circa 27 km, coborând de pe șoseaua de mare viteză, lângă orașul Făget.

Episodul s-a incheiat cu proiectarea în parapetii drumului a unei femei, care circula regulamentar, fără ca ”dementul” să fi oprit măcar și să-i fi acordat primul ajutor! Primul semnal asupra situației a fost tras la 112, la ora 16.50, când un participant la trafic, Bogdan Timar, a semnalat faptul că ”un Hyundai Tucson de culoare neagră circulă pe contrasens, pe autostradă”.

Ulterior, la 16.56, un alt apel la 112, de această dată efectuat de un alt șofer, Lucian Ghiță, avea să anunțe că din pricina unui ”jeep negru, care circula pe contrasens” o femeie a fost aruncată în parapeții despărțitori ai drumului, masina fiindu-i grav avariată, autoturismul de teren continuându-și drumul pe contrasens, fără să fi oprit nici măcar o clipă!

La sosirea echipajelor de poliție, victima accidentului, aflată în stare de șoc și ”fără răni aparente”, a fost identificată ca fiind Irina Elena Chiosa. Și aici a murit totul! Pur si simplu: autor necunoscut! Noroc cu procurorii DNA care, acum, fac  reconstituirea, alături de toți polițiștii implicați în sceneta cu ”dementul” de pe A1!!

În mod sigur, în ciuda capacității sale extraordinare de a-i mânji și băga la apă pe toți cei care sunt în preajma sa, de aceasta data, președintele CJ Timiș, Titu Bojin, nu va mai fi în stare să se albească nici în cazul în care combină Lenor cu Tide!

UPDATE 1: Sediul DNA Timișoara s-a umplut azi cu nume ”grele” din Poliția Județului Timiș. Au fost aduși la audieri, sub escorta DGA, șeful Poliției Lugoj, comisar-şef Claudiu Chebici şi comisar-șef Marius Rad, șeful Poliției Rutiere, tot din Lugoj au fost aduși din orașul de pe Timiș.

De asemenea, la DNA Timișoara a fost adus sub escortă primarul din Recaș, Pavel Teodor, după acesta făcându-și apariția și șeful Poliției Locale din ”orașul vinului”. Tot acolo urmează să fie adus și afaceristul Gelu Milutinovici, de asemenea implicat în ancheta procurorilor Direcției Naționale Anticorupție.

Comisarul-şef Sorin Muntean -inspectorul șef al IPJ Timiș-, şi adjunctul său, comisarul-şef Florin Bolbos au fost aduși și ei, direct de la sediul IPJ Timiș, pentru audieri.

Imediat după aceștia, la sediul Direcției au fost aduși și agenții de la Poliția Rutieră, Cosmin Bledea și Vasile Gârbaci cei care au fost avansați înainte de termen, dar și alți agenți de ”rutieră”.

UPDATE 2:  Unul dintre ultimele personaje aduse la sediul structurii teritoriale a Direcției Naționale Anticorupție, a fost comisarul-șef Marcel Crăciunescu, șeful Poliției Rutiere din județul Timiș, acuzat de mai multe fapte. Acesta a fost ”ținut” de braț de unul dintre mascații Jandarmeriei, iar în mână avea un dosar, însă a refuzat să vorbească cu jurnaliștii. Alături de șeful de la ”Rutieră”, a fost adus la audieri și șeful Poliției din orașul Recaș, Marian Temu. ”Nu mi-e teamă de nimic. Nu sunt vinovat și o să vedeți la final. În țara asta poate fiecare să reclame pe fiecare. Sincer nu știu de la ce a pornit acest lucru. Eu nu mi-am făcut decât datoria și atribuțiunile de serviciu. Sunt comandant de câteva luni la Recaș, un orășel mic, și nu înțeleg ce abuz am săvârșit” a declarat Temu, acesta fiind sungurul care a avut ”curajul” să vorbească cu jurnaliștii. Toți ceilalți audiați ai zilei, fie au răspuns evaziv la întrebările reporterilor, fie au păstrat o tăcere totală.

Acțiunea s-a desfășurat cu suportul ”mascaților” de la Brigada Specială de Intervenții a Jandarmeriei Române „Vlad Țepes” veniți pentru această desfășurare de forțe tocmai de la București.

UPDATE 3: Comisarul-șef Sorin Muntean, inspectorul șef al IPJ Timiș, cât şi adjunctul său, comisarul-şef Florin Bolbos au pimit luni seara ordonanțe de reținere pentru 24 de ore.

UPDATE 4: Ordonanțe de reținere pentru 24 de ore au mai primit Pavel Teodor, primarul orașului Recaș, Florin Bolbos, Sorin Muntean, dar și cei doi ofițeri de poliție rutieră care au fost avansați mult înainte de termen, Cosmin Bledea și Vasile Gârbaci.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie