Zeci de copii bolnavi de rujeolă, internaţi la Timişoara. Simptomele alarmante

- Advertisement -

Rujeola continuă să facă ravagii în rândurile micuţilor din Timiş, care par să se îmbolnăvească pe capete. Printre simptomele care ar trebui să determine părinţii să îşi ducă copiii la un control se numără febra, erupţia sau erupţia generalizată, care se manifestă iniţial pe faţă, inflamarea mucoaselor, roşu în gât, tusea seacă sau scaunele moi.

Moment la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara sunt internaţi nu mai puţin de 30 de copii care suferă de această boală. Pentru că starea lui s-a agravat, unul din copiii spitalizaţi a ajuns chiar şi la secţia de Terapie Intensivă, însă, starea lui este stabilă. „Sunt 30 de copii cu ruejolă internați, un copil de un an și șase luni a fost în Terapie Intensivă. Toți cei internați sunt copii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Timișoara, Virgil Musta. Statisticile avansate de Direcţia de Sănătate Publică pentru anul 2016 sunt îngrijorătoare. Nu mai puţin de 532 de pacienţi au fost diagnosticaţi cu rujeolă, în vreme ce din iulie 2016 până în februarie 2017 s-au administrat 12.509 vaccinuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ANUNȚURI ȘI PUBLICITATE

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Județul Timiș, promovat la cel mai important târg de turism de afaceri din lume

Frankfurt, 20 mai 2025 – Județul Timiș își consolidează...

Când arta devine scut: elevii de la Liceul „Ana Aslan” din Timișoara spun NU drogurilor

Proiectul „Prin artă luptăm împotriva drogurilor” s-a încheiat oficial...

Săptămână culturală bogată în Timiș! Expoziții, spectacole și recitaluri pentru toate gusturile

Consiliul Județean Timiș invită timișenii să descopere o ofertă...