Nesimtirea celor care blocheaza accesul AMBULANTELOR, sanctionata dur la Timisoara

- Advertisement -

Pentru că există nenumărate cazuri de șoferi ”miserupiști” sau pur și simplu de o nesimțire cruntă, polițiștii locali dau amenzi pe bandă rulantă și dispun ridicarea autovehiculelor parcate neregulamentar în apropierea spitalelor, acolo unde obstrucționează circulația ambulanțelor.

Tot mai multe solicitări venite pe ”adresa” Poliției Locale din Timișoara vizează șoferii nesimțiți care parchează după cum îi taie capul, în zonele din vecinătatea unor spitale, punând în dificultate șoferii ambulanțelor care transportă oameni bolnavi, viața unora depinzând de secundele pierdute ”pe traseu”. Oamenii legii din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au efectuat, în ultima perioadă, pe lângă acțiunile proprii și acțiuni în comun cu reprezentanții Societății Drumuri Municipale (SDM) Timișoara, în vederea luării măsurilor de fluidizare a traficului obstrucționat de autovehiculele parcate neregulamentar în mai multe zone din municipiu în care au existat numeroase sesizări cu privire la oprirea sau staționarea autovehiculelor încurcând pătrunderea ambulanțelor la unitățile spitalicești.

Numai pe parcursul săptămânii precedente au fost ridicate un număr de 12 autovehicule staționate neregulamentar, sub incidența indicatorului de oprire sau staționare interzisă, în Piața Regina Maria (acolo unde se găsește Spitalul de Copii ”Louis Țurcanu”, pe strada Dr. Ioan Mureșan (în vecinătatea Spitalul Clinic Județean de Urgență), dar și pe strada Gh. Dima (în zona de acces a Spitalului Municipal), fiind aplicate și un număr de 112 sancțiuni contravenționale în zonele respective.

Oamenii legii amintesc faptul că, în cursul zilei de sâmbătă, au aplicat și o sancțiune de 580 lei cu puncte penalizare la permis în cazul unui conducător auto care a staționat cu autovehiculul pe strada Ștefan cel Mare, obstrucționând circulația tramvaielor în zonă.

”Reamintim că sancțiunile aplicate pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 referitoare la oprirea și staționarea în locuri nepermise sunt între 290 și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă, iar în cazul ridicării se achită și o taxă către SDM, cu al cărei mijloc de transport se efectuează ridicarea. Poliția Locală Timișoara atrage din nou atenția conducătorilor auto să respecte indicatoarele rutiere și să evite parcarea autovehiculelor în locuri interzise obstrucționând astfel traficul rutier și mijloacele de transport în comun, pentru a nu fi sancționați și pentru a nu le fi ridicate autovehiculelor pe care le conduc”, amintesc reprezentanții Direcției Poliția Locală Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie