Din nou, nu a fost să fie pentru Călin Dobra! Directorul Spitalului Județean Timișoara, Marius Craina, este propunerea PSD pentru Primăria Timișoara

- Advertisement -

Aseară, Biroul Municipal al PSD Timișoara a votat, în unanimitate, propunerea ca doctorul Marius Craina, directorul Spitalului Judeţean Timișoara, să fie candidatul la funcția de primar în 2020.” Biroul Municipal a votat o propunere ca Marius Craina să fie candidatul nostru pentru funcția de primar.

Vom înainta propunerea către forurile superioare – biroul executiv județean, la nivel național. Este un candidat care s-a impus ca și dorința. Are toate argumentele și profilul pentru această candidatură și de a ajunge în funcția de primar”, a declarat Florin Bîrsășteanu, președintele PSD Timișoara.

Chiar dacă, la ora actuală, conform sondajelor, PSD este pe un trend descrescător, dr Florin Bîrsășteanu este convins că” timişorenii vor alege mai degrabă omul Marius Craina decât candidatul partidului. A dovedit că poate fi un manager performant, e cunoscut și, trebuie să fim corecți, are cele mai mari șanse de reușită.

Asta cu PSD în scădere, vedem la alegeri. Nu e prea devreme să avem un candidat. Până acum n-ați reproșat că venim cu un candidat prea târziu”.

Cu certitudine, prof. Florin Birsasteanu are dreptate pe mai multe paliere. Primul – este pentru prima dată, în istoria PSD Timiș, când partidul gândește independent de factori externi și vine cu o variantă de candidatura la Primăria Timișoara, din timp. Poate cea mai fezabilă de după revoluție!

Nu pe ultima 100 de metri, cu candidați, fie vorba între noi, fără nicio șansa reală și, mai rău, tranzacționați pe sub masă, mai rău ca la piața. Al doilea – tot conform unor studii, timişorenii nu mai vor să audă de clasa politică, nu vor mai face cozi la vot ca să dea cu ștampila pe sigla partidului, ci pe “omul corect”.

Evident, până și președintele ales al PSD Timiș, Călin Dobra, votat cu viteza luminii în competiția internă, în care a alergat de unul singur, știe lucrurile acestea. Și totuși, Dobra face o declarație, cel puțin surprinzătoare pentru un proaspăt lider de partid și, cu atât mai mult, într-o filială scindată, în care o grămada de primari, consilieri și parlamentari PSD, cu greutate, îl ignoră complet și sunt la un pas să schimbe macazul, sărind în barca unui alt partid politic.

Ce spune președintele PSD Timiș: “Este o discuţie, nu e nimic oficial. Dar asta nu înseamnă că am ceva împotriva acestei decizii”. Și mai spune că domnia sa se află în Cehia, lăsând să se înțeleagă, că totul s-a făcut pe furiș, fără ştirea și voința domniei sale.

De parcă, cineva ar fi trebuit să îi ceară voie și să îl întrebe înainte de vot. Parcă nu demult Dobra spunea public că “în PSD e democrație, PSD e un organism viu…”. Cum e, până la urmă? Viu sau pe injectomat?

Noaptea minții

Un lucru e cert! Prin declarația sa, “nimic nu e oficial, totul e o discuție”, Dobra nu face altceva decât să temporizeze lucrurile, semn că anunțul privind propunerea dr Marius Craina, la fotoliul de primar al Timișoarei, nu i-a căzut bine la stomac.

Deși, în finalul scurtei sale declarații publice – semn că cineva i-a stricat somnul – Dobra încearcă să o dreagă busuiocul, declarând că, deși decizia l-a luat prin surprindere, totuși, nu ar avea nimic împotriva candidatului și a candidaturii. Bine, asta e pentru fluturii de varză dulce!

Nici măcar Dobra, singurul mohican cu 3 facultăți din județul Timiș (educație, fizică și sport😉) – simplă chestiune de virgulă și conjuncţie – nu servește așa ceva, nici măcar la micul dejun.

Este evident pentru tot activul de partid, chiar și pentru cei fără trei facultăți, dar cu morfo-sintaxa la zi, că Dobra și aviatorii din jurul său, au propriile planuri și propriul joc. Un joc absolut simplu de descifrat: candidat de paie la Primăria Timișoara din partea PSD, iepure de campanie la CJT din partea PNL.

Blat Robu-Dobra, astfel încât, pentru binele comunității, fiecare să-şi mai asigure câte un mandat, ca să nu fie nevoiți să se întoarcă la catedre! Noaptea minții! Fără alte comentarii: penibilul nu (mai) poate fi explicat!

Elvis trăiește!

Partea bună e că, toată noaptea trecută, încă de la aflarea veştii că dr Marius Craina a fost nominalizat şi votat ca şi candidat al PSD la Primăria Timișoara, indiferent cât s-au străduit și s-au zbătut și oricât s-au rugat de toată lumea, Călin Dobra și echipa de monomaniacali și sociopaţi cu cărți de vizită, care-l înconjoară, nu au reușit să țină informația sub preș.

Presa e plină cu subiectul zilei! Asta, ca să priceapă toţi, contextul declaraţiei forţate și obligatorii – chiar monosilabică și în propoziții scurte cu subiect și predicat – pe care a dat-o Călin Dobra – nu-i așa? – Tocmai din Cehia.

Aceasta este cheia în care trebuie înțeleasa toată această frământare lăuntrică sau endogenă – cu trimitere la DEX pentru echipa magică – a președintelui Dobra. Oricum, este absolut regretabil pentru Călin Dobra că s-a lăsat înconjurat de lăutari cu competenţe, care, bulimici de răzbunare şi cu idei puţine şi fixe, s-ar lăsa arşi pe rug pentru ideile lor “revoluționare”.

Astăzi, dacă privim din exterior, indiferent câte coli ministeriale și-ar pune sub pantofi, Dobra pare un individ inconstant și brownian, asemenea celor ce cad victimă sectelor religioase, fanatismelor politice, teoriilor conspirațiilor.

Astăzi, din păcate, domnia să face parte din categoria oamenilor care susțin că americanii n-au pus niciodată piciorul pe lună și că Elvis trăiește. Evident, ca și o astfel de logică are prozeliții săi, prozeliți care trebuie priviți cu înțelegere şi compasiune!

Joc de rol

Revenind la subiect, fără doar și poate, Călin Dobra este principalul vinovat pentru situația în care se găsește. În primul rând, pentru că a acceptat, s-a complăcut și s-a bălăcit într-o troacă, în care nu avea ce să caute, uitând că, vorba unui clasic în viața, “când te rogi pentru ploaie, trebuie să ai în vedere şi noroiul”!

În disperarea sa, ca să nu își ostilizeze aliații, a încercat chiar să dea vina pe conducerea centrală a partidului, care i-ar fi reproșat că, în loc să se ocupe de voturi pentru europarlamentarele care bat la uşă, filiala nominalizează candidați la Primăria Timișoara.

Poveşti lăutărești!

Orice om normal la cap, știe clar, fără nicio probă auxiliară, ca șansele deputatei de Timiș, Bianca Gavrilita, aflată pe un loc semieligibil pentru europarlamentare, cresc exponențial alături de Marius Craina.

La fel cum cresc și ale lui Călin Dobra, pentru că este evident pentru toată lumea, care înțelege un pic de sociologie și nu burtologie, că transferul de notorietate se face dinspre Craina către Dobra și Gavrilita și nu invers!! Singura mare teamă, așa cum o știu toţi din PSD, este că dr Craina a prins “prea mare putere” în partid, a coalizat și coagulat în jurul său nume importante și, nu în ultimul rând, nu răspunde la butoane și nici la comenzi.

Pentru unii, acest lucru este de neiertat și de nepermis! E greu de imaginat de ce Dobra, în loc să sărbătorească că a reușit să o impună pe deputata Bianca Gavrilita pe un loc semieligibil la europarlamentare, pe Filip Stancu în poziția de secretar de stat și să o mențină în funcția de inspector școlar general pe Aura Danielescu, tricotează ochiuri de apă minerală!

O să spuneţi că e ironie, că Dobra nu are nicio legătura – ba din contră – dar mai bine o lăsam așa. Noi îl credem pe cuvânt pentru că știm cu toții, când președintele își dă cuvântul, atunci aşa e!

În rest, numai avioane și planoare, ca pe vremea lui Aurel Vlaicu…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

O noua statie de incarcare rapida a masinilor electrice in Timis, parte din proiectul european NEXT-E

Compania E.ON Energie România a pus în funcţiune ultima...

Pizzeria Hola, locul ideal pentru o seară cu prietenii!

Cauți locul potrivit pentru a urmări UEFA Euro 2016...

VIDEO Direct Trade, distribuitorul Myprotein, s-a deschis in Dumbravita

Distribuitorul produselor proteice Myprotein, Direct Trade, s-a mutat din...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie