OMV Petrom, cea mai mare companie petrolieră din România, va ieftini carburanţii vânduţi în benzinăriile proprii chiar din această noapte. Furnizorul naţional de combustibili a modificat ultima dată preţurile acestora pe 30 noiembrie, tot în minus.
Petrom va ieftini cu doi bani pe litru preţurile la benzină şi cu şase bani pe litru cele la motorină, începând de la miezul acestei nopţi. După ieftinire, staţiile Petrom din întrega ţară vor comercializa, benzina standard 95 la preţul de 5,71 lei/litrul, iar benzina extra 99 la preţul de 6,13 lei/litrul. Motorina standard va avea un preţ de 6,03 lei/litru iar motorina extra 6,26 lei/litrul.
Ultima modificare de preţ intervenită în calendarul OMV Petrom a avut loc pe 30 noiembrie 2012, când compania a ieftinit benzina cu patru bani pe litru şi motorina cu trei bani pe litru.
Sa spui ca faci o ieftinire a unui pret, indiferent de produsul vandut, cu 2 bani, este din punctul meu de vedere o jignire pentru client. Practica este adusa la nivel de performanta in tara noastra, astfel incat dupa ce ai majorat pretul cu 10 bani de cateva ori consecutiv intr-un an, intervi si spui ca diminuezi pretul cu 2 bani !!! Asa ceva este peste orice limita de jignire.