Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Am cravata mea și mă mândresc cu ea! Viceprimarul Ruben Lațcău consideră că angajații Primăriei Timișoara sunt niște proști și încuiați

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
Da! Șocant! Până la urmă, indiferent cum o așezi pe hârtie, exact așa a sunat declarația useristului Ruben Lațcău când a venit vorba despre implementarea unui proiect al municipalității în zona Bucovina din Timișoara. Practic, amenajarea unui parc, între blocuri, pe o suprafață de 1,5 ha, la intersecția străzilor Ion Inculeț, Constantin Stere și Învățătorului.

Viceprimarul Ruben Lațcău, obișnuit cu managementul prin delegare de atribuțiuni, exact ca și ceilalți ”oameni noi”, aflați în funcții de conducere, ar vrea ca suprafața de teren din cartierul Bucovina să fie dezvoltată… de societatea civilă. Cum altfel, decât prin intermediul unei/unor organizații non-guvernamentale. Chipurile, prin voluntari care, din prea mult simț patriotic, vor presta munci gratuite în folosul comunității locale.

O poveste frumoasă, marca USR pentru că, în definitiv, așa cum s-a demonstrat de atâtea ori, deja, ONG-urile useriste încasează bani, indirect, prin diverse entități publice aflate, în cazul nostru, în subordinea directă a Primăriei Timișoara. Deci, nici vorbă de muncă gratis sau vreun mecenat, ci doar de PR. Atât cât să dea bine că ”societatea civilă” e egală cu ”oamenii noi”.

Unde mai pui că astfel de entități, chipurile ”non-profit”, care au explodat, ca ciupercile după ploaie, imediat după ce USR a preluat guvernarea locală, sunt extrem de greu de controlat din punct de vedere fiscal. Marea majoritate a acestor organizații non-guvernamentale nu se sinchisesc să-și facă publice, nici veniturile și nici cheltuielile. Aici e joaca, aici e banul!

Și, da, useristul Ruben Lațcău vrea ca treaba Primăriei Timișoara, în speța din zona Bucovina, să fie efectuată de ”voluntari”. Nu de miile de asistați sociali pe care-i plătește din bugetul municipalității și care, conform legii, ar putea fi scoși la munci în folosul comunității. Normal, în cazul ”asistaților”, nu poate funcționa schema magică cu ONG-ul, organizator de șantier și încasator, și cu voluntarii.

Și viceprimarul nu vrea să dezvolte parcul din Bucovina nici cu angajații Primăriei Timișoara sau cu societățile din subordinea municipalității deoarece ”pentru funcționari e chineză, e mandarină, e o chestiune incomprehensibilă”. Frumos, nu? Exact așa a spus useristul Ruben Lațcău, cu referire la subordonații săi, în urmă cu câteva zile, în cadrul unui evenimentului ”Linked Culture”, conferință care a avut loc la sediul Consiliului Județean Timiș.

Idee dezvoltată

De fapt, Ruben Lațcău a spus mai mult decât atât. Mai exact că are și insomnia și că, de câteva săptămâni bune, se tot gândește, care ar fi cea mai bună soluție și utilitate pentru terenul viran din zona Bucovina: „Primăria va face, la un moment dat, un parc acolo. E pe lista de investiții. Am început să amenajăm o parcare, ne gândim și la o creșă sau la o grădiniță, dar sunt lucruri de viitor”.

Și alocuțiunea useristului, de față cu audiența de la ”Linked Culture” a mers mai departe: „Mi-aș dori foarte mult să existe un ONG în Timișoara sau o inițiativă privată pe care noi s-o susținem. Nu pot să nu mă gândesc cât de ușor s-ar putea amenaja acel spațiu cu voluntari, să tundem iarba, să punem sau să construim cu locuitorii mobilier temporar, să nu facem alei din asfalt și din celebrele borduri, să avem alei naturale de pământ sau eventual să construim ceva alei temporare. Putem să amenajăm o zonă temporară care să fie folosită de locuitori și să putem să facem asta poate chiar cu locuitorii”.

Ca treaba să fie și mai clară, useristul Lațcău a punctat, în cadrul aceleași conferințe publice, organizată de CJ Timiș, că ”este esențial ca inițiativa să vină din afara primăriei”, dintr-un simplu motiv: ”Pentru funcționarii din PMT e altă limbă. Sunt niște concepte foarte abstracte pentru funcționari, e chineză, e mandarină, e o chestiune incomprehensibilă, pe care nu pot s-o perceapă, astfel de intervenții practice punctuale. Deci noi suntem mai mult decât deschiși la astfel de parteneriate, dar din păcate nu să fim un lider și un pusher și un finanțator la absolut toate”.

Este extrem de ciudat că Ruben Lațcău s-a coborât la acest nivel de declarații publice, jignindu-și subalternii, băgându-i pe toți în aceeași oală și generalizând ideea că, în administrația lui Dominic Fritz, există doar incompetenți, proști și oameni slabi pregătiți care nu sunt în stare să priceapă și să dezvolte un teren viran. Cu atât mai mult cu cât este de notorietate publică că Primăria Timișoara, odată cu venirea useriștilor la butoane, s-a umplut de ”consilieri și specialiști” în toate domeniile. Cel puțin așa zic declarațiile publice, la fiecare numire!

Reacție adversă

Primul care a sesizat derapajul lingvistic al useristului Ruben Lațcău și a reacționat a fost Nicolae Robu, fostul edil al Timișoarei: ”Acest individ e pur si simplu grobian. Repetent de două ori la o facultate de trei lulele, mincinos, în scris, ca a fost angajat ca inginer, când de fapt el era abia student în anul I, este de-o incompetenta nemaiîntâlnită. Acest personaj își permite să jignească, nonstop, cei 500 de angajați ai Primăriei, majoritatea oameni cu studii serioase, nu ca el. Unii chiar doctori în domeniul lor, oameni imperfecți – cum suntem fiecare dintre noi –  dar oricum mult mai competenți ca el, oameni cu care, respectându-i, inclusiv când i-am criticat, eu am făcut toată mulțimea de lucruri care pot fi văzute în oraș și de care inclusiv acest grobian se bucură”.

Fostul primar, Nicolae Robu, mai spune că terenul din zona Bucovina, pe care Ruben Lațcău vrea să-l dezvolte cu voluntari, motivând că subordonații săi sunt mult prea înguști la minte, a fost câștigat în instanță pe vremea când încă mai era la conducerea administrației timișorene: ”Acel teren l-a câștigat Primăria cu mine ca Primar, nu cu ei si lucrurile despre care el vorbește, anume ce se intenționează să se facă acolo, reprezintă un proiect, conceput de administrația Robu, prin consultare strânsă cu cetățenii din zonă! Administrația Fritz încă nu a anunțat niciun proiect propriu. Precizez: este firesc sa fie continuate proiectele moștenite. Și eu am avut câteva (nu peste 300, cum am lăsat!), dar este nefiresc si fără precedent în România ca o administrație să nu anunțe, nici în campania electorală și nici după 7 luni de mandate, nici măcar un proiect”.

- Advertisement -
Radu Constantin
Radu Constantinhttp://www.voceatimisului.ro
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore