Direcția de Sănătate Publică Timiș a recepționat o tranșă de vaccin anti-HPV nonavalent Gardasil 9, în cantitate de 1.860 doze. Aceasta urmează să fie distribuită, în zilele următoare către medicii de familie, în vederea vaccinării persoanelor eligibile, pe baza solicitărilor părinților/ reprezentanților legali, care au transmis cererile către medicii de familie pe parcursul anului 2021.
În 2021, Ministerul Sănătății a extins grupa de vârstă pentru vaccinarea gratuită anti-HPV, astfel încât să fie incluse și fetele cu vârsta între 14 – 18 ani, conform recomandărilor comisiilor de Epidemiologie și de Oncologie din cadrul Ministerului Sănătății, precum și ale specialiștilor din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică.
Până în 2021, vaccinarea anti-HPV se realiza gratuit doar pentru fetele cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani.
Gardasil 9 previne infecția împotriva a 4 tipuri de HPV la care se adaugă prevenția față de încă 5 tipuri HPV cancerigene (HPV 31, 33, 45, 52 si 58) și care sunt raspunzătoare împreună de încă 10-20% dintre cazurile de cancer de col uterin. Gardasil 9 oferă astfel cea mai completă protecție antivirală.
„Vaccinarea anti-HPV este cea mai bună metodă de prevenire a cancerului de col uterin și Direcția de Sănătate Publică Timiș încurajează părinții să solicite informații medicilor de familie și celor de specialitate cu privire la beneficiile acestui tip de vaccinare„, transmit reprezentanţii DSP Timiş.