Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Vals vienez! Primăria Giroc a obstrucționat Inspectoratul de Stat în Construcții cu privire la autorizațiile emise în favoarea dezvoltatorilor Mueen Al Shawish și Nidal Cheikh Asad

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
Cert e că Primăria Giroc a tras de timp, atât cât a putut, ca să ascundă sub preș rahatul urât mirositor care gravitează în jurul cartierului de blocuri, dezvoltat în zona magazinului Lidl, aflat chiar la intrarea în localitate, înainte de calea ferată. Și administrația publică de la marginea Timișoarei s-a întins cu gluma, până în momentul în care a fost amenințată cu o plângere penală și nu s-a potolit până ce n-a fost amendată cu 1500 RON de către angajații Inspectoratului de Stat în Construcții Timiș.

E cât se poate de limpede de ce Primăria Giroc a executat acest joc de picioare și a ales metoda temporizării, una chiar la offside: ca să îi protejeze pe membrii cooperativei imobiliare, știind clar că una e în documentația urbanistică și alta e realitatea din teren! Și prima explicație a șicanării controlului ISC Timiș, verificare începută chiar înainte de Crăciun, rezidă din Cartea Funciară nr. 401710, teren pe care a fost dezvoltat, în baza unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ), cartierul de blocuri din preajma magazinului Lidl din Giroc.

Și documentele arată că beneficiarii dezvoltării imobiliare și proprietarii terenului au fost, în cote părți egale, atât iordanianului Mueen Al Shawish și soția acestuia Angela Ștefan cât și sirianului Nidal Cheick Asad, alături de consoarta sa, Andrea-Evelyn Fazekas. Până aici, aproape totul normal. Doar că, așa cum rezultă din documente publice, coroborate cu înregistrări audio-video, intrate în posesia voceatimisului.ro, se vede foarte clar – mai ceva ca lumina zilei – că dezvoltarea cartierului Lidl din Giroc a fost respinsă, nu o dată, ci de patru ori, de către Consiliul Local Giroc.

PUZ-ul lui Mueen Al Shawish și a lui Nidal Cheick Asad, în suprafață de 88.892 mp, a trecut abia a cincea oară, grație Hotărârii Consiliului Local nr. 191 din 12  decembrie 2017. Surprinzător, până la un punct, fără nicio altă modificare față de propunerile antecedente. La fel ca si în cazul omului de afaceri Radu Burescu, care a trăit exact aceeași experiență crepusculară și de neînțeles pentru un proiect imobiliar din vatra veche a satului, situat pe strada Trandafirilor. Respins de patru ori, dar bun a cincea oară, în formă identică!!!

Și explicația paranormalului o dă Mueen Al Shawish (Mimo), cel care explică și metoda ”capac”, patentată de Dan Ionel Pascu (Puiu Minda) și primarul PSD Ionel Toma, așa cum rezultă milimetric dintr-o înregistrare audio-video: ”Mie mi-a zis (n.n – Puiu Minda), în fața lui Toma, că el m-a blocat cu PUZ-ul (n.n – cel de la Lidl). În biroul primarului. Exact asa a zis: <Eu am dat ordin la primarul să nu-ți aprobează PUZ-ul>. În momentul ala, Toma s-a făcut fața lui albastră. A zis <Dar nu e așa, Puiu>. El a urlat: <Ba da, așa e>! După care primarul a tăcut. A pus capul jos…

Rețeta succesului

Tot iordanianul Mimo mai confirmă, în cadrul aceleași discuții video-ambientale, că deblocarea situației urbanistice de la Lidl/Giroc, plus infrastructura publică și regimurile de înălțime și apartamentare ale ansamblurilor imobiliare, toate obținute în condiții extrem de avantajoase pentru cooperatiști, l-au costat ”…două parcele și bani”. Și când aruncă cu afirmațiile, referitoare la bunuri funciare și capital rulant, iordanianul face referire la Puiu Minda. Cert e că, cel puțin de data aceasta, dezvoltatorul imobiliar, reprezentant și legătură unică a comunității arabe din Timișoara cu capii cooperativei urbanistice din Giroc, spune adevărul, măcar în privința celor două parcele din PUZ-ul de la Lidl pe care, chipurile, a fost nevoit să le facă cadou pentru a obține un HCL favorabil.

Și baza de date a Oficiului Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș identifică, fără drept de apel, două CF-uri desprinse din PUZ-ul iordanianului Al Shawish și sirianului Cheik Asad. Ambele parcele intabulate pe numele SC PMA Giroc Imob SRL, societate care aparține lui Puiu Minda, cel mai mare combinator de produse urbanistice de pe raza comunei Giroc: 414417 și 414418, fiecare în suprafață de 589 mp. Terenuri, deja, cu blocuri pe ele, unele dintre apartamente fiind, între timp, înstrăinate în favoarea unor terți, începând cu luna noiembrie 2021.

Aici există, oarecum, o singură problemă: cele două parcele al SC PMA Giroc Imob SRL, așa cum rezultă din cărțile funciare, au fost intabulate pe societatea lui Puiu Minda, în 14 mai 2020, în baza unor contracte de vânzare-cumpărare. Ceea ce, cel puțin scriptic, denotă faptul că iordanianul Al Shawish și sirianul Cheik Asad nu le-au dat, ci le-au vândut! Asta, dacă nu e vreo tranzacție imobiliară simulată, așa cum suspicionează de ani de zile Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, în două sesizări distincte, care zac de ani de zile prin sertarele Inspectoratului de Poliției Timiș, probabil, până la prescrierea faptei! Căci, așa cum rezultă din analiza ONPCSB, banii se plimbă din cont, prin genți, în baza a tot soiului de ”contracte de împrumut” între persoane fizice, toți membri ai cooperative imobiliare, fără nicio excepție!

Cert e că mai sunt CF-uri pe numele lui Puiu Minda, desprinse din diferite alte PUZ-uri private, dezvoltate pe raza comunei Giroc, așa cum rezultă dintr-o serie de pelicule video care au ca protagoniști o serie de topografi și care confirmă aceeași cifră după metoda ”capac”: două parcele! Cam asta ar fi pe foarte scurt povestea PUZ-ului din zona Lidl/Giroc, dezvoltat de arabii Mueen Al Shawish și Nidal Cheik Asad, împreună cu soțiile acestora. Un proiect care, la prima strigare și la orice deplasare în teren, așa cum va stabili și Inspectoratul de Stat în Construcții Timiș, până la mijlocul lunii ianuarie a.c, geme de…surplusuri. Adică de vreo diferență de circa 200 de apartamente, de câte un etaj în plus la fiecare imobil de P+2 și P+4 și, nu în ultimul rând, de o infrastructură utilitară, în interes privat… pe banii girocenilor!

Nervi în pioneze

Și pe 23 decembrie 2021, chiar în Ajunul Crăciunului, nervii celor de la Inspectoratul de Stat în Construcții Timiș au explodat după ce, în două rânduri, atât pe 12 cât și pe 26 noiembrie anul trecut, au solicitat punerea la dispoziție a tuturor autorizațiilor de construire care au legătură cu PUZ-ul cuplului Al Shawish – Cheikh Asad. Adevarul e că instituția de stat, cu atribuțiuni de control în domeniul construcțiilor, s-a ales doar cu promisiuni, așa că, la sfârșitul anului trecut, a amendat Primăria Giroc cu suma de 1500 de lei pentru ”…neprezentarea documentelor și actelor solicitate prin adresele…”. Scrie negru pe alb în procesul-verbal cu nr. 12563 din 23 decembrie 2021, semnat de inginerul Simion Deteșan de la ISC și acceptat ”fără obiecțiuni” de funcționarii Primăriei Giroc!

Și pentru că suntem băieți de treabă, ca să nu mai piardă nimeni vremea, îi informăm pe angajații Inspectoratului de Stat în Construcții Timiș că în perioada 2017-2021, în baza documentației de urbanism PUZ – ”Dezvoltare zonă mixtă locuințe colective cu servicii”, aprobate prin HCL Giroc nr. 191 din 12 decembrie 2017, în favoarea cuplului Al Shawish – Cheikh Asad, au fost eliberate fix un număr de 76 de autorizații de construire pe CF nr. 401710. Practic, 51 pentru construcții de blocuri, 3 pentru zona de servicii, 22 pentru edilitare și 0 pentru social-culturale!

Numele câștigătorilor, care au primit permisiunea de ansambluri imobiliare, în regim preferențial și cu acces la infrastructură… din bani publici, deși PUZ-ul aprobat de Consiliul Local Giroc prevede, negru pe alb, ca utilitățile să se realizeze pe banii dezvoltatorilor, este: Angela Ștefan (3), SC Kantara Building SRL (2), SC Sinol Building SRL (2),  SC AB Oasis Construct SRL (2), SC Golden House Residance SRL (2), SC Casa Ambient SRL, SC Ecosysteme SRL (8), ASD Building Developement SRL (21), Mimo Rezidence SRL (4), SC MTI Building Construct SRL, SC Asaad Building Project 2019 SRL (3), SC Al&Romaya Logistic SRL (2) și SC Mimo Investement Group SRL.

În ce privește autorizațiile emise de către Primăria Giroc pentru extindere rețea și branșamente (gaz, energie, apă), acestea au fost eliberate pentru: Angela Ștefan, SC Bughy SRL, SC Atacons Banat SRL, General Future Project SRL, SC HauseKoncept SRL, SC Emesa Building SRL, SC Berbecuțul Bucălău SRL, SC Kantara Building SRL, SC Darin Best Residence SRL, SC Golden House Residence, SC PMA Imob Giroc și SC Mimo Investment SRL.

Cam acestea sunt autorizațiile de construire nepublice și netransparente pe care Primăria Giroc a refuzat să le pună, în termen, la dispoziția controlului Inspectoratului de Stat în Construcții. Și motivele sunt cât se poate de evidente și de ce administrația publică a tras, cât a putut, mâța de coadă! Ba a fost chiar în stare să se lase amendată…fără obiecțiuni, deși vinovatul știe că riscă, la auditul de anul acesta al Camerei de Conturi Timiș, să suporte din propriul buzunar penalizarea de 1500 RON.

Oricum, asta nu e nimic pe lângă toate autorizațiile de construire și documentațiile de urbanism emise de către Primăria Giroc în favoarea firmelor enumerate mai sus și care nu respectă absolut nimic din Hotărârea Consiliului Local, prin care a fost aprobat PUZ-ul de la Lidl. Cât despre acționarii acestor entități comerciale, numai de bine: doar cooperatiști și paravane despre care a scris și voceatimisului.ro și care se învârt în jurul lui Puiu Minda, Mueen al Shawish și Nidal Cheikh Asad. Cu girul, cel puțin până la un moment dat, al primarului PSD Ionel Toma, principalul vinovat care, după 25 de ani de mandat continuu, a transformat una dintre cele mai frumoase comune periurbane din zona Timișoarei într-un butic ambulant, în care totul e de vânzare ca pe tarabele din piețele agro-alimentare…

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

7 COMENTARII

  1. Deci să înțelegem că un baron imobiliar poate da comandă primarului să blocheze o autorizare, până ce beneficiarul nu dă un comision gras baronului ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore