Da, e exact ca în bancurile de la Radio Erevan – adevărul e că Dominic Fritz n-a sărit borna, ci calul, când a afirmat că, sub conducerea sa, în ultimii trei ani, Primăria Timișoara a atras fonduri europene de peste 100 milioane euro, având o rată de absorbție de peste 80%. De fapt, ca pe frecvențele din capitala Armeniei, edilul nu a atras, ci doar a decontat… purcoiul de bani, produs de incompetenții, corupții și șmecherii din administrația Nicolae Robu!
Acum, dacă tot suntem la gogonele, edilul Timișoarei și-a mai exercitat talentul radiofonic și în cazul bazelor sportive, pe care acum le încalecă cu buldozerele, în spețele redeschiderii cinematografelor Victoria, Timiș și Studio, în proiectele de pe bulevardele Cetății și Stan Vidrighin și în evacuarea de pe strada Protopop Gheorghe Dragomir. Apoi, ca un adevărat erou al neamului românesc, Dominic Fritz a coborât cu murăturile, până-n subteranul Micii Viene, acolo unde a dat piept și cu reînnoirea rețelelor de apă și canal!
Și au mai fost ritmuri armenești, pe care primarul de pe Bega le-a fredonat, pe portativ, exact ca cei care, pe vremuri, raportau 100 de tone de grâu – producția la hectar. Toate, chipurile, în numele recuperării patrimoniului Timișoarei din mâinile lipitorilor societății! Așa a bifat Dominic Fritz și bancurile cu Casa Muhle, cu parcarea din spatele magazinului Bega, cu imobilul de pe bulevardul CD Loga 52 și cu ștrandul Termal, așa cum a demonstrat, ieri, dincolo de orice dubiu și cu actele pe masă, Vocea Timișului. Cum suntem în spiritul Crăciunului, dăm drumul la ultima armenească pusă în scenă, cu un talent desăvârșit de narator, de însuși conducătorul primăriei de sticlă de pe Bega, doar în ideea de a câștiga capital electoral pentru alegerile locale din toamna anului viitor: evacuarea spectaculoasă de pe strada Protopop Gheorghe Dragomir, nr. 3 – zona Bălcescu din Timișoara.
Iată ce spunea, exact în urmă cu nicio lună, cel care, acum trei ani, înainte de a accede în funcția de primar al municipiului de pe Bega, se jura pe roșu că nu va prelua nimic din metehnele clasei politice românești: “I-am dat azi afară, după ce 10 ani au ocupat apartamentul orașului ilegal. Un apartament din Elisabetin, care e al Primăriei dar a fost ocupat ilegal de clanuri. Nimeni nu a văzut nimic. Cazul de azi e un simbol al delăsării cu care a fost tratat patrimoniul Timișoarei timp de decenii. E inadmisibil să nu îți pese că în casa ta se locuiește ilegal. Azi, transmit un semnal limpede că vremurile alea au trecut. Suntem pe un drum care nu mai are cale de întors: refuz să las administrația să mai fie complice a acestor practici mafiote care au devalizat Timișoara.”. Pur și simplu, numai gogonele!
Și acum să vedem care este realitatea, cum e cu “delăsarea”, cu “nimeni nu a văzut nimic” și “complicitatea administrației cu practicile mafiote”, vorba consilierei locale Roxana Iliescu, care, după cum se ştie, a avut aportul principal în lămurirea evacuării “clanului” de țigani din apartamentul situat în Piața Bălcescu. Așa cum rezultă din documente, evacuarea cu care s-a lăudat și împăunat Dominic Fritz are legătură cu dosar nr. 3068/325/2016. Practic, vorbim despre o acțiune demarată de administrația Nicolae Robu, în 29 noiembrie 2016. Exact aceeași practicanți de mafiotism despre care vorbește noul tip de politician, Dominic Fritz. Una peste alta, în cazul de pe strada Protopop Gheorghe Dragomir lucrurile sunt clare: administrația Robu, conform Hotărârii Judecătoriei Timișoara nr. 1306, pronunțată în data de 08 februarie 2018, a câștigat… cu clanurile mafiote, în primă instanță, iar pe 28 septembrie 2021, după o etapă de la Tribunalul Timiș, prin decizia Curții de Apel, soluția a rămas definitivă. Deci, fără nicio luptă, noua administrație nu a făcut altceva decât să pună în practică hotărârea instanței și să efectueze evacuarea!
Guinness Book
Abia acum vine bomba! La împlinirea a trei ani de mandat în fruntea Primăriei Timișoara, acum vreo lună, Dominic Fritz și-a adunat fanii în sala fostului cinematograf Capitol și le-a decretat, de pe scenă, următoarele cuvinte: „Am sărit bine de borna de 100 de milioane de euro câștigate din fonduri europene prin PNRR. Mulți mă întrebați cum reușim să atragem atâția bani europeni. Răspunsul e în oameni. Echipele de proiecte din Primărie, în care lucrează buni profesioniști din domenii diferite…”. Bun, edilul a mai spus că sub conducerea sa vizionară, rata de absorbție a fondurilor europene a crescut de la 0,2% la 80% și că se așteaptă ca, până la finele anului 2023, să treacă de 100%. Mai mult, că în această perioadă de renaștere și iluminism a Timișoarei au fost depuse proiecte și au fost semnate contracte de finanțare pentru fonduri europene în valoare de 1 miliard de lei și că a făcut investiții în capitala Banatului de 450 de milioane de lei, chipurile, un record absolut pentru ultimii 30 de ani. Din nou, gogoși!
Acum, dincolo de vorbele meșteșugite ale lui Dominic Fritz, probele arată că bancurile de la radio Erevan sunt o mică glumă pe lângă retorica tefelistă. De fapt, dintr-o comunicare a ADR Vest, vehiculul regional pentru fonduri europene, rezultă clar că administrația useristă a ratat 80% din proiectele moștenite de la corupții și incompetenții din vechea nomenclatură a lui Nicolae Robu. Și doar 6 (șase) din 42 de proiecte pe fonduri europene, derulate de profesioniștii lui Fritz, au fost cu succes! Practic, ca la matematică, vorbim despre o rată de victorie de fix 14,2%! Mai mult, ca să nu piardă banii pentru investițiile nefinalizate la timp, oamenii noi s-ar fi angajat să plătească anul viitor aproape 230 de milioane de lei din fonduri proprii ale municipalității! Pentru că lucrurile sunt clare: dacă ai primit fonduri europene și nu reușești să finalizezi proiectele, ai două posibilități, fie să te angajezi că le finalizezi cu bani proprii până la sfârșitul anului viitor – și atunci nu ți se iau banii de care ai beneficiat – sau să nu faci lucrul acesta și să pierzi sumele decontate deja din fonduri europene. Că lucrurile stau așa, rezultă clar din hotărârile de consiliu, care au aprobat continuarea proiectelor, pe 2024.
Deci, ca la Radio Erevan – nu a crescut, ci a scăzut! În fine, cât privește cele 100 milioane de euro, câștigate de administrația Dominic Fritz din fonduri europene, ca să fim în spiritul declarat al Crăciunului, e clar că nu vorbim despre amatorism, manipulare sau neștiință, ci despre o confuzie gravă: între perioada de contractare și perioada de decontare. Căci, indiferent cum o dai, cifrele provin din faptul că primăria de sticlă a transmis spre decontare facturi către Uniunea Europeană, de pe urma muncii mafioților și incompetenților conduși de Nicolae Robu.
Și cel mai bun exemplu, aici, sunt achizițiile de tramvaie și autobuze noi, contractate de vechea administrație, căci singurul lucru pe care primarul Fritz a trebuit să îl facă a fost să transmită la Bruxelles… facturile de decont! Așa că nu mai are sens să mai vorbim despre celelalte 28 de de proiecte “noi” ale profesioniștilor de la USR: 11 se bazează pe documentații realizate sau chiar contracte de execuție (ex: pasajul Solventul) de șmecherii lui Nicolae Robu, iar 7 au legătură cu spitale, universități, școli și asociații, fără implicarea Primăriei Timișoara.
Film noir
Că ne convine sau nu, tot pe barba corupților din administrația Nicolae Robu, în patrimoniul municipalității, printr-un lung șir de procese, au reintrat cinci cinematografe: Victoria, Timiș, Studio, Dacia și Freidorf. Și tot atâtea au ajuns în reabilitare, în așteptarea evenimentelor Capitalei Cultural Europene, tot din vina celor menționați mai sus. E plin internetul de probe și declarații care confirmă, la milimetru, eforturile și munca predecesorilor lui Dominic Fritz. Așa că nu e de mirare că și la acest capitol, liderul primăriei de sticlă are scăpări de memorie: ”Suntem în execuție cu cinci cinematografe. Aceste proiecte de reabilitare au pornit fără o idee clară și ce se va întâmpla în ele. De aceea, investițiile municipalității în sectorul cultural sunt anul acesta de peste 110 milioane lei. Victoria împreună cu celelalte cinematografe vor fi administrate de Centrul de proiecte și creșterea echipei de acolo cu oameni noi care să gestioneze evenimente culturale și să administreze aceste spații devine obligatorie. Fără personal de specialitate aceste clădiri vor rămâne doar niște ziduri frumos reabilitate, dar fără oameni și fără viață“.
Chiar și cu marile lucrări de infrastructură de pe bulevardele Cetății și Stan Vidrighin, ambele avizate de ADR V Vest, încă din mandatul lui Nicolae Robu, lucrurile au stat exact la fel: “Pregătim viitoarele zone verzi de pe Cetății și finalizăm ultimele trotuare. Linie de tramvai înierbată, noi zone verzi și peste 300 de arbori pe care îi plantăm în această toamnă. Zona are acum kilometri întregi de conducte noi de apă, canal, gaz, telecomunicații și electricitate, înlocuite după decenii în care nu s-a atins nimeni de ele. Acum, pregătim documentația pentru atragerea a 20 mil euro din fonduri europene, bani pe care deja i-am plătit pe lucrările executate până acum…”. Ce nu spune Dominic Fritz, însă, sunt următoarele aspecte: cei 300 de arbori și linia înierbată făceau parte din proiectul aprobat de supervizorii de la fondurile europene și că acei kilometri întregi de utilități, neatinși de decenii, la fel… respectă proiectul vechi. Singurul lucru care nu coincide cu vechiul proiect, iar aici municipalitatea va veni cu bani de acasă, este modificarea de către administrația useristă a lățimii trotuarelor și pistelor de bicicliști, ceea ce a dus, pe lungimea bv Cetății, la o micșorare a spațiului verde cu circa 10.000 mp (1ha).
La fel a procedat administrația Fritz și pe tema rețelelor de apă și canal. Cu tact și mult tupeu! Și vorbim aici despre cei 35 de km de rețea subterană, finanțată din fonduri europene, pe un proiect al fostei administrații! Datele sunt extrem de clare și aici: lucrări de reabilitare a rețelelor de apă și de canalizare pe aproape 100 de străzi, în valoare de 287.306.657 de lei, respectiv 61,5 de milioane de euro pe o perioada de desfășurare a proiectului este 2019-2023. Tot la fel de clare sunt informațiile publice și despre Clinica de Baleologie. Mai puțin în retorica lui Dominic Fritz: ”…am început fundația noii clădiri și proiectul se va finaliza peste un an. În cadrul aceleași investiții reabilităm și vechea clădire a Balneo. Viitorul complex va deservi întreaga regiune. Este o investiție de 24 de milioane de lei, din fonduri europene. Construim infrastructură pentru sănătatea timișorenilor”.
Acum, cine nu crede, n-are decât să caute, pe internet, în 11 septembrie 2019, și, cu siguranță, va da peste anunțul mafioților lui Robu: s-a semnat contractul de finanțare pentru proiectul cu titlul „Extindere, reabilitare, modernizare și echipare a ambulatoriului de specialitate al Clinicii de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Timișoara, prin demolare parțială și extindere orizontală și verticală”, depus în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale. Valoarea totală a proiectului se ridică la 23.716.126,88 lei (inclusiv TVA), din care valoarea totală eligibilă este de 10.699.298,30 lei, iar cea neeligibilă de 13.016.828,58 lei. Contribuția de doi la sută din valoarea eligibilă a proiectului, de 213.985,97 lei, va fi achitată de la bugetul local.
Acum, mai rămâne doar de stabilit un lucru: cât la sută din ceea ce comunică public Dominic Fritz are o bază solidă, în ce procent e volatilitate și în ce proporție afirmațiile sunt adevărate sau false. Strict pe partea de comunicare publică, nu pe regie, nu teatralitate și nici pe scenariu că aici, în mod cert, la toate capitolele, e de NOTA 10 (ZECE)!
ba mai dute dracu de pupincurist a lu Robu un nesimtit dictator , voi banditi penali, Frit e galent ma nu e hot ca Romanu erau toti aia ilegali acolo, va dam in istanta si oe voi pentru minciuni.
Limbaj profund! Curaj, hai în instanță!