Cuprins
Treisprezece zile n-a știut Poliția nimic despre accidentul lui Lațcău. Marți, 13 octombrie, la trei zile după ce am depus plângere penală la Parchet, polițiștii au ajuns la TPT. Potrivit surselor noastre din societate, au stat de vorbă cu directorul general Florin Petolea și au venit, cel mai probabil, după documente și filmări. Exact ce le-am cerut noi procurorilor să verifice.
Cuprins
Ce s-a întâmplat marți la TPT
Potrivit unor surse din interiorul TPT, polițiștii au fost marți la sediul societății și au discutat cu Florin Petolea, directorul general. Nici IPJ Timiș, nici TPT nu au anunțat public vizita, iar scopul ei nu ne-a fost confirmat oficial. Sursele noastre spun că polițiștii au cerut documente și, cel mai probabil, înregistrările camerelor de pe tramvaiul lovit.
Nu știm încă dacă au venit din proprie inițiativă sau trimiși de procurori. Parchetul, când primește o plângere penală, poate trimite Poliția să strângă probele. Calendarul, însă, spune destul: zece zile de liniște după ce IPJ Timiș a aflat de accident chiar de la noi și o vizită la TPT la trei zile după ce plângerea a ajuns la Parchet.
O lecție de legislație în loc de verificări
Poliția a aflat de accidentul lui Lațcău cel târziu pe 2 octombrie, din cererea noastră pe Legea 544. Avea atunci toate motivele să facă exact ce a făcut marți: să meargă la TPT. Să ceară raportul vatmanului, evidențele dispeceratului și înregistrările camerelor de bord ale tramvaiului 3554. N-a făcut-o.
În schimb, prin adresa nr. 2172 din 7 octombrie, IPJ Timiș ne-a răspuns că polițiștii „nu au fost sesizați” și ne-a trimis o lecție de legislație despre constatarea amiabilă. Cu tot cu definiția vehiculului: „mijloc de transport pe o cale de comunicație terestră, subterană, aeriană, cosmică”. Cosmică! Pentru un tramvai cu oameni în el, lovit la intersecția Gheorghe Doja cu Brașov.

La nouă zile după accident, chestorul Alin Petecel, șeful IPJ Timiș, nu dispusese nicio verificare. Se pare că la IPJ Timiș lucrurile se mișcă doar când îi pun procurorii la treabă. Altfel, nu se grăbește nimeni.
Accidentul lui Lațcău, la Parchet: probele pe care le-am propus
În plângerea depusă pe 10 octombrie, i-am arătat Parchetului unde să caute: constatarea amiabilă și dosarul de daună de la asigurătorul RCA, înregistrările camerelor de bord ale tramvaiului 3554 între 14:30 și 15:15, raportul vatmanului și evidențele dispeceratului TPT, imaginile camerelor de trafic din intersecție, actele mașinii, foile de parcurs și audierea celor implicați.
Dacă polițiștii au cerut marți filmările, întrebarea e una singură: mai există? De la accident au trecut 13 zile, iar nicio cameră nu păstrează imaginile la nesfârșit. Dacă înregistrările au dispărut între timp, cineva va trebui să explice de ce nu le-a cerut nimeni la timp.
Cum a ajuns accidentul lui Lațcău până aici
Pe 30 septembrie, în jurul orei 14:45, Ruben Lațcău, pe atunci viceprimar, a intrat de pe strada Brașov în intersecția cu Gheorghe Doja fără să acorde prioritate tramvaiului Armonia nr. 3554 de pe linia 7, care avea călători la bord. Am scris despre accident din prima zi. Nimeni n-a chemat Poliția, nimeni n-a suflat în etilotest, iar totul s-a rezolvat cu o constatare amiabilă.
Pe 12 octombrie am corectat un detaliu: potrivit informațiilor noi, Lațcău nu conducea Dusterul SDM TM 25 SXC, ci mașina TM 25 SXD, a lui Mihai-Dorin Florescu, președintele Consiliului de Administrație al SDM, cel care luase în comodat Dusterul de la SDM. A doua zi după accident, Lațcău a preluat interimatul la Primăria Timișoara.
Pe 2 octombrie am întrebat Poliția, pe 7 octombrie IPJ ne-a răspuns că n-a fost sesizată, iar pe 10 octombrie am depus plângerea penală, în temeiul Codului de procedură penală. Parchetul a confirmat că o înregistrează. Pe 13 octombrie, polițiștii erau la TPT.
O marți aglomerată pentru Lațcău
Tot marți, Ruben Lațcău a fost chemat la DNA Timișoara să dea explicații în dosarul Colterm, împreună cu aproximativ zece funcționari ai Primăriei. În aceeași zi, potrivit surselor noastre, polițiștii erau la TPT, pentru accidentul în care el era la volan. Două instituții, două dosare și un singur om, care conduce astăzi Timișoara fără niciun vot.
Nici Lațcău, nici Florescu, nici Petolea n-au spus public nimic despre accident. Cererile noastre pe Legea 544 către TPT și SDM au termen de răspuns 18 octombrie. Le așteptăm, la fel ca numărul de dosar de la Parchet.
Dacă există vreo vină în accidentul lui Lațcău, o vor stabili procurorii. Lipsa de reacție a IPJ Timiș, în schimb, e deja pe hârtie, cu număr de înregistrare și ștampilă. Poliției i-au trebuit 13 zile și o plângere penală ca să găsească drumul spre TPT. Noi l-am găsit din prima zi, fără girofar.
Citește și despre asta
- Cu o zi înainte de interimat, Lațcău s-a băgat cu Dusterul SDM în fața tramvaiului
- Accidentul lui Lațcău cu tramvaiul: Poliția n-a aflat niciodată, totul s-a rezolvat „în famiglie”
- Chestorul Petecel n-a văzut nimic: accidentul lui Lațcău, la 9 zile, fără nicio verificare la IPJ Timiș
- Am dus eu accidentul lui Lațcău la Parchet, dacă Poliția n-a aflat
- Accidentul lui Lațcău s-a petrecut cu mașina lui Florescu, nu cu Dusterul SXC. Corectăm




