Peste 100 de elevi azi în vizită la sediul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara

- Advertisement -
“Şcoala altfel” la Poliţia de Frontieră ,  in cadrul programului „Să ştii mai multe să fii mai bun” . In cursul zilei de azi, sediul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, precum şi sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni au fost vizitate de peste 100 de elevi din cadrul Şcolii gimnaziale nr. 7 “Sfânta Maria” – Timişoara şi Şcoala generală din comună Giulvăz.

    Reprezentanţii poliţiei de frontieră le-au explicat elevilor activităţile specifice care se desfăşoară într-un Punct de Trecere a Frontierei, principalele atribuţii ale poliţiştilor de frontieră, le-a fost prezentată tehnica din dotare, cu precădere mijloacele de transport, o autospecială care funcţionează pe principiul termoviziunii, aparatura de vedere pe timp de zi/noapte, câinii de serviciu şi au vizionat câteva filme care au prezentat activitatea lucrătorilor din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara.
    Atenţia şi receptivitatea de care au dat dovadă atât elevii, cât şi profesorii au fost răsplătite cu un exerciţiu demonstrativ, la finalul demonstraţiilor copiii având posibilitatea de a se urca în autospecialele de intervenţie din dotarea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

A sunat clopoțelul pentru elevii din Timiş! Peste 100.000 de copii din judeţ, încep astăzi şcoala!

Aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari au început...

Cincisprezece migranti prinsi in zona de frontiera Oravita

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră...

Trei barbati din Afganistan, opriţi la frontiera! Au vrut sa treaca, pe jos, in Ungaria

Aseară, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de...

Structura anului scolar 2020/2021, in dezbatere publica. Daca nu-ti place, scrie ministerului!

Ieri a fost lansată în dezbatere publică structura viitorului...