La 16 ani de la moartea prinţesei Diana, cazul nu pare să fie închis definitiv. Scotland Yard a anunţat că verifică detalii obţinute recent şi evaluează relevanţa şi credibilitatea acestora. Totuşi, nu este vorba despre relansarea unei investigaţii în acest caz, precizează poliţia britanică.
Informaţiile au fost furnizate de către socrii unui fost soldat, potrivit unor surse citate de Sky News, care nu au menţionat însă ce legătură ar avea aceştia cu moartea prinţesei Diana şi a iubitului său, Dodi Al Fayed. Sky News susţine că fostul soldat în armata britanică ar fi fost cel care i-a ucis. Mai mult, Scotland Yard ar analiza şi „ceea ce este cunoscut drept jurnalul Dianei”, susţine aceeaşi sursă.
Cuplul şi-a pierdut viaţa într-un accident de maşină, care a avut loc la Paris, la 31 august 1997. O anchetă efectuată în 2008 a concluzionat că cei doi au murit din cauza unei grave neglijenţe a şoferului lor.
Sursa:realitatea.net