Graffiti-ul este un termen ce are trimitere în două direcții ghidate de două concepte diferite, una dintre acestea vizează graffiti-ul ca fiind o formă de artă stradală, un mod de exprimare, în vreme ce, la polul opus se situează cei ale căror convingeri sunt „împământate” în ideea conform căreia trebuie catalogat ca și act vandalism, dispreț față de proprietățiile publice sau private și o încălcare a legii. La originile sale, arta graffiti-ului datează încă de pe vremea grecilor antici când diferite inscripții sau desene erau gravate pe zidurile mormintelor sau pe suprafețele ruinelor. Desenele sau inscripțiile diferă, de la utilizarea întregului spectru de culori pentru a da viață pereților sub jetul de spray, mesaje politico-sociale sau chiar simple tag-uri (semnătură stilizată a artistului).
La Timișoara, ai noștri „milițieni locali” în urma unor sesizări făcute au constatat că există aproximativ 900 de clădiri “graffate”. Acum, întrebare-întrebătoare, ce e de făcut? Primarul Robu a afirmat că nu există (cel puțin momentan) o rezolvare a acestei probleme. Poliția Locală din Timișoara “dă din coate” sub pretextul că ei “nu`s destui” și desigur, cei care “este” au un orar mult prea încărcat și sunt mult prea ocupați să dea de capăt fărădelegilor ce se desfășoară în oraș. Așadar și prin urmare, proprietarilor de clădiri le rămâne datoria de a și le păstra curate și de a le curăța periodic pentru a nu risca o amendă.
Graffer-ii nu sunt “infractori” (căci așa se numesc cei ce încalcă legea) punând problema așa, ce este mai grav o persoană care îți fură geanta, sparge un geam și îți mai dă și 3 palme sau un individ posesor de tuburi de spray care nu are nicio treabă cu cei din jur, atenția lui fiind îndreptată spre suprafața rigidă pe care urmează să „zugrăvească” imaginea ce o are în minte.
foto: Claudia Leonescu
“ „Arta saracului” câștigă teren față de arta academică”
Am stat un pic de vorbă cu un student de la Facultatea de Arte și Design din Timișoara despre fenomenul graffiti. Alexandru Dandu nu este doar un “artist în creion” ci și un “făuritor de idei pe ziduri.”
C.L. : De cât timp practici arta graffiti-ului?
A.D.: La 11 ani am avut am avut prima experiență de genu’… dar nu a fost primul contact cu arta; până atunci avusesem deja două expoziții de grafică și pictură. Graffiti-ul doar a adus pentru mine experiențe noi în zona artelor.
C.L.: Mulți consideră „desenul pereților” ca fiind un act de huliganism, ce argumente ai aduce pentru a combate această afirmație?
A.D.: Nu îmi doresc să o combat neapărat pentru că sunt exemple de writeri care nu supară pe nimeni având pasiunea asta, dar în același timp există o parte de grafferi bine legați si de vandalism pur… A fi graffer presupune un risc și o dedicație enormă și mulți o duc la extrem. Oricum, specia de graffer incepe să dispară, dar asta nu înseamnă că arta stradală se va duce în neant odata cu ea, doar sufera o transformare și eu cred că în bine.
C.L..: Ce înțelegi tu prin “suferă o schimbare”?
A.D.: Adică pe langă clasicul Graffiti care se referă strict la litere și variația lor, noua specie de grafferi a evoluat odata cu întreaga omenire și au început să adauge caractere sau noi metode de exprimare( stencil, stickere sau paste-up – uri) fiecare dintre acestea dezvoltând noi ramuri… Transformarea nu poate fi decat una buna. „Arta saracului” câștigă teren față de arta academică, unii dintre cei mai în vogă artiști la ora asta în România și chiar pe plan mondial au început printr-un tag ajungând să fie grafferi de profesie până când au expus în cele mai celebre galerii la ora asta în lume.
C.L.: Ai putea să-mi explici, așa pe scurt, în ce constă procesul de realizare al unui graffiti și aproximativ, cât durează?
A.D.: Artistul și procesul, experiență și durata. Arta aceasta are câteva legi nescrise dar nici una dintre ele nu se referă la modul de creare a piesei. Fiecare își creează propriul mod de a transmite.
C.L.: Care ar fi câteva dintre aceste legi nescrise despre care vorbești?
A.D.: Pffu… Ca să iti spun toate regulile și ce presupun ele ar trebui un articol întreg doar despre asta… În mare ar fi : categorisirea writerilor între ei cu termeni ca Toy ( începători) adusă ca o jignire și King atunci când un writer sau un crew se impune prin piese impresionante sau murale reușite… Nu ai voie să „dai” peste writeri mai buni etc. etc.
C.L.: Ai avut vreodată „ciocniri” cu poliția din cauza graff-urilor tale?
A.D.: Intâlniri da, ciocniri nu… poate am avut noroc sau poate am știut să duc întamplarea într-o direcție favorabilă mie. Ideea e că nu am primit niciodată amendă pentru treaba asta, ba, dimpotrivă s-a intâmplat în mai multe rânduri ca domnii responsabili de ordinea publică să asiste până la finalizarea lucrării. Întotdeuna am încercat să aleg locuri potrivite pentru a nu distruge proprietatea vreunei persoane sau a statului.
C.L.: Mulți dintre grafferi preferă protecția anonimatului sau a unui pseudonim, am observat că tu îți semnezi lucrările cu numele tău, cum de ai ales să faci asta?
A.D.: Haha! Interesantă întrebare. Probabil am mare încredere în ceea ce fac și sunt convins că pot convinge faptul că nu merit să fiu penalizat pentru activitatea mea
Pentru mai multe creații marca Alexandru Dandu vizitați: www.facebook.com/DandualexanDruArt sau https://www.dandru.blogspot.ro/
Orașul de pe Bega a fost primul din România ce a organizat în anul 2011 Festivalul Internațional de Street-Art la care s-a bucurat de participarea a peste 73 de artiști (4 elvețieni, 3 germani și 66 de români) ce au creeat peste 100 de lucrări.