În această săptămână, mai exact între 8 şi 13 septembrie 2013, poliţiştii timişeni au desfăşurat acţiuni de prevenire şi combatere a ilegalităţilor în domeniul cerealelor şi cel de panificaţie.
La nivelul judeţului Timiş, au avut loc acţiuni la care au participat poliţişti de investigare a fraudelor, ordine publică, rutieră şi poliţişti din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Timişoara. În afara acestora, într-o serie de activităţi au fost angrenaţi şi reprezentanţi ai organismelor de inspecţie şi control din cadrul M.A.D.R., A.N.A.F. şi I.S.C.T.R..
Cei 35 de poliţişti, angrenaţi zilnic în acţiune, au efectuat în această perioadă 392 de controale, dintre care 27 la societăţi comerciale, 10 la persoane fizice, fiind verificate şi 355 mijloace de transport. Ei au constatat opt infracţiuni, dintre care 4 referitoare la Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi 2 la Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
De asemenea, au fost aplicate 479 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 8 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite republicată, 17 la O.U.G. 12/2006 privind reglementarea pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale modificată de O.U.G. 93/2009 şi 454 la alte acte normative.
Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate se ridică la 168.415 de lei, iar a bunurilor ridicate urmare a acestora este de 22.070 de lei.