Taximetriştii timişoreni, luaţi la bani mărunţi de Poliţia Rutieră împreună cu inspectorii de la R.A.R.

- Advertisement -
Unele taximetre din Timişoara par să consume cărbuni, sau alte materiale combustibile în loc de GPL, că de alţi combustibili nu prea se mai pune problema în domeniul taximetriei locale. Ba mai nou, cei cu maşini diesel, mai folosesc şi ulei rafinat cumpărat de pe rafturile hypermarket-urilor locale, fiind mai ieftin decât motorina (acest aspect nu pare valabil şi la activitatea de taximetrie, dar nu se ştie), dar toate astea au consecinţe. Emisii de CO2 la un cu totul alt nivel, fum dens pe ţeava de eşapament, ba chiar şi miros de cartofi prăjiţi, în cazul celor mai „uleioşi”.

Pentru toate acestea, Poliţia Rutieră, alături de cei de la Registrul Auto Român (RAR), au demarat o acţiune, marţi, 13 mai – ghinionistă pentru cei a căror maşini nu sunt tocmai conforme cu normele de poluare.

Ei bine, toţi taximetriştii care au trecut astăzi pe lângă fosta Fabrică de Ţigarete Timişoara, mai precis pe Strada Gheorghe Pop de Băseşti, au fost opriţi în trafic pentru a trece prin „filtrele” profesionale ale celor de la RAR, iar cei care au fost descoperiţi cu nereguli, care au lăsat oamenii legii în nori de fum înnecăcios, au fost sancţionaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Imagine cu Link către Facebook Profil Facebook Alfred Simonis

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

Ajutoarele de la Uniunea Europeană se distribuie din nou, pe principiul „Primul venit, primul servit!”

Distribuirea se va face la vechea adresă, din Timişoara,...

Unde ne distrăm în acest week-end? Iată recomandările noastre

Vineri, 28 septembrie LIFE!PUB ora 22: KARAOKE PARTY - THE BEST...

NIS Petrol Timișoara și București, în percheziții DIICOT, pe motive de spionaj

Azi dimineața, puțin după ora 10, sub coordonarea unui...

România nu mai are două șosele spectaculoase! A fost inaugurat TransRarăul- a treia minune ”asfaltată” a țării VIDEO

Transrarăul este șoseaua din munţii Moldovei, care face legătura...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

gtag("config", "G-HZF5TEV0SZ") G-HZF5TEV0SZ