Luni, 16 septembrie 2013, în jurul orei 23:30, poliţiştii Secţiei 3 Rurale Sânandrei au fost sesizaţi despre producerea unui accident rutier pe raza localităţii Covaci. Deplasându-se la faţa locului, oamenii legii au constatat că Andrei C., de 30 de ani, din comuna Sânandrei a condus un autoturism pe strada Principală din localitatea de domiciliu, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un alt autoturism, al cărui conducător nu i-a acordat prioritate.
La momentul sosirii poliţiştilor la faţa locului, celălalt conducător auto nu mai era prezent, acesta părăsind locul accidentului când a observat că Andrei C. a sesizat telefonic organele de poliţie. În urma accidentului nu au rezultat victime, dar pagubele materiale sunt însemnate.
În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat şoferul ca fiind H. Doru, de 45 de ani, din localitatea Covaci. Procedând la verificarea bărbatului în baza de date, poliţiştii au stabilit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
Bărbatului vinovat de comiterea accidentului i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. Poliţiştii continuă cercetările.