În perioada 18-20 octombrie 2013, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în scopul prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente, reducerii riscului rutier pe drumurile naţionale, drumuri judeţene şi în localităţi, precum şi nerespectării normelor legale privind viteza de deplasare.
Astfel, oamenii legii din Timiş au întocmit 3 dosare penale, conducătorilor de autovehicule depistaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, sau care nu posedau permise de conducere. Tot ei au aplicat un total de 607 sancţiuni contravenţionale, dintre care 227 au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 81 pentru neutilizarea centurii de siguranţă. Totodată, au fost reţinute în vederea suspendării 57 de permise de conducere, pentru conducerea autoturismelor sub influenţa băuturilor alcoolice, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor, nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, semnificaţiei luminii de culoare roşie a semaforului electric şi depăşirea limitelor legale de viteză.
De asemenea, au fost retrase 16 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autoturisme cu defecţiuni tehnice.
În săptămâna care tocmai a început, poliţiştii vor desfăşura acţiuni punctuale pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.