După ce-au simţit din nou gustul victoriei, chiar în deplasarea de la „U” Cluj, alb-negrii timişoreni revin pe „Dan Păltinişanu” în speranţa obţinerii a încă trei puncte, de data aceasta cu reprezentanta României în Europa League – Pandurii Tg. Jiu.
Formaţia lui Şunda pune, începând de joi, 24 octombrie 2013, biletele de intrare „pe tarabă”, acestea putând fi achiziţionate atât on-line – de pe www.ktickets.ro, cât şi de la casieriile „Marelui Oval” bănăţean.
Preţurile acestor bilete a rămas neschimbat, fiind de 10 lei la peluze, 15 lei în cazul tribunelor I şi II, în timp ce accesul la tribuna 0 se va face contra sumei de 25 de lei.
Partida Poli Timişoara – Pandurii Tg. Jiu are loc duminică, 27 octombrie 2013, cu începere de la ora 19:00, cu doar două zile înaintea partidei din Cupa României, când, pe aceeaşi arenă, aceeaşi ehipă a Olteniei va da piept cu „surpriza” competiţiei – Ripensia Timişoara.