Prima zi lucrătoare a anului e foarte vie, însă! Mă dă peste cap din start. Aflu că pe ecranele din sala de şedinţe a B.P.N. al P.S.D. tronează mesajul „21 decembrie 2014; AMR 49 de săptămâni, 6 zile şi 2 ore până când pleacă Băsescu”.
În scurt timp, la prima ieşire oficială din 2014, premierul anunţa triumfalist că începe bătălia finală, ca izbânda e aproape. Şi că regimul dictatorial al preşedintelui va fi, în sfârşit, destructurat!
Hai, pe bune! Asta îmi spui la început de an, când e clar că sfârşitul lui nu-l mai prinde la Cotroceni pe marinar? Nişte strategii economice, nişte proiecte aducătoare de joburi, o mărire la alocaţia copiilor, smulsă cumva din ghearele FMI-ului, că tot ne prăpădim numeric, ca naţie? Nimic?! Chiar mă enervezi! Şi nu mă mai pot concentra la subiectul cu capitala culturală!
Hopa! Iese din bârlogul de la palat şi fiara politică. Aia cu regimul dictatorial care va să fie învins. E şmecher, dă isteţ cu parul. Mă enervează şi ăsta. Nu le luasem la numărat – cică plătim vreo 35 de taxe în plus de la 1 ianuarie!
Pe aia cu sentinţa în cazul Zambaccian chiar o aşteptam. Şi uite-o că vine. Ba chiar cade ca o bombă: patru ani cu executare. Unda de şoc rade totul în cale. Inclusiv filmul meu cu capitala culturală… Se fac calcule privitoare la durata efectivă de detenţie, se întoarce decizia pe toate părţile, se măsoară consecinţele…
Dar aceeaşi undă se opreşte pentru o clipă în pieptul prea-micului titulesc. Şi se reîncarcă: “Adrian Năstase este un condamnat politic. Este o victimă a regimului Traian Băsescu”, tună premierul.
De abia mă culeg de pe jos. Ce zi, dom’le, ce zi! S-a zis cu subiectul meu… Despre cine să scriu, despre „izbânda finală”, despre Năstase sau despre capitala culturală? Asta cu capitala nu prea e în ton cu bombardamentul zilei… Ies la o pipă.
Şi îmi dau seama imediat. Că toate fac parte din acelaşi film, în care ideea centrală e vopsitul. Fie că e vorba de cioară, fie de gard… Şi că locul lor e împreună: dacă n-ai nişte veşti bune să-i dai norodului la început de an, vopseşti rapid un tablou al unei „victorii” pe care o vei obţine, evident, în numele lui; dacă un mare mahăr din familia politică aflată la putere este condamnat de justiţie, el trebuie vopsit în culori de victimă; dacă te bagi într-o cursă pentru titlul de Capitala Culturală Europeană şi te poticneşti, te apuci de spoit – dai cu vopsea pe un festival, pe o statuie, pe un ciob de idée…
Promit să revin pe chestiunea cu capitala din 2021, am prea multe ofuri. Dar unuia tot îi dau drumul… Un expert străin, venit la Timişoara prin toamnă, zicea că „un oraş care aspiră la titlul de capitala culturală trebuie să promoveze diversitatea culturilor europene dar şi trăsăturile comune şi totodată să stabilească în ce măsură cultura, printr-un conţinut artistic de calitate, contribuie la dezvoltarea pe termen lung a oraşului”. Un alt expert, local şi conducător de filarmonică, zice că avem un Tarzan şi insuficiente statui.
Când văd împreună cele două idei şi le încadrez în obsesivul şi prea-exclusivul film identitar al Timisoarei ca mica Vienă, mă ia cu gâdilături pe şira spinării! Inestimabililor, orice gard veţi vopsi în apriga cursă către titlul de Capitala Culturală Europeană… vă rog să nu puneţi după el vreo armată de statui cu Tarzani călărind herghelia Mariei Tereza! Că sigur nu ne va spori şansele…
Ce zi, dom’le, ce zi…
„PS”: Oare o trece din prima legea amnistiei şi graţierii, după zguduitoarea sentinţa primită de Năstase? Ce an ne asteapta, dom’le… Ce an!
