Oferte pentru licenţă şi master profesional. Profilul candidatului pentru S.R.I.

- Advertisement -

Serviciul Român de Informaţii are ca obiectiv protejarea valorilor democratice şi promovarea intereselor naţionale. Tot ei sunt însărcinaţi şi cu realizarea securităţii ţării şi asigurarea respectării drepturilor cetăţeneşti.

Pentru cei interesaţi într-o carieră în acest domeniu, Serviciul Român de Informaţii promite mai mult decât un loc de muncă. Dinamismul şi spiritul responsabilităţii, dorinţa de perfecţionare , precum şi „setea” de a acumula în permanenţă informaţii noi, sunt doar câteva dintre calităţile pe care un candidat trebuie să le deţină.Atunci când evaluezi însă posibilitatea de te angaja în Serviciul Român de Informaţii, trebuie să pui în balanţă atât beneficiile, cât şi responsabilităţile.

Există patru modalităţi distincte de a fi angajat în SRI. În funcţie de pregătirea şi profilul tău profesional, va fi aplicabilă una dintre ele: dacă eşti absolvent de studii liceale, poţi da examen de admitere la studiile universitare de licenţă ale Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, dacă eşti absolvent al unor studii universitare de licenţă, îţi poţi completa pregătirea prin cursurile de master profesional organizate de Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”. Acestea sunt formatoare de ofiţeri operativi de informare, precum şi analişti. În cazul în care eşti angajat în cadrul altor instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, în condiţiile existenţei unor cerinţe de personal specializat din partea Serviciului şi cu aprobările necesare, te poţi alătura printr-un transfer. Iar în cazul în care eşti eşti absolvent al ciclului I şi ÎI în sistem Bologna sau de studii superioare de lungă durată finalizate anterior anului 2008 în domenii de interes pentru Serviciu (de exemplu: IT, limbi străine, psihologie, economie etc.) sau dacă ai absolvit studiile liceale, poţi fi avut în vedere pentru angajare candidând pentru unul dintre posturile menţionate la secţiunea Posturi disponibile. Intenţia de angajare se poate înregistra prin completarea unui formular on-line sau prin depunerea unei cereri olografe şi a unui Curriculum Vitae la sectorul relaţii cu cetăţenii sau la Direcţiile Judeţene de Informaţii.

S.R.I. sunt în căutare de candidaţi din medii variate, cu experienţe profesionale şi personale diferite şi complementare.Ca să te poţi angaja la trebuie, conform legii, să îndeplineşti anumite condiţii, cum ar fi: cetăţenie romană şi domiciliu în ţară, cultură generală amplă şi capacitate de exprimare corectă şi coerentă, conduită civică şi morală corespunzătoare, loialitate faţă de ţară, cunoaşterea a cel puţin unei limbi străine, capacitate de adaptare, rezistenţă la stres şi program prelungit, atenţie concentrată şi distributivă, precum şi un bun echilibru psiho-emotional. De asemenea, trebuie respectat un jurământ militar şi o neutralitate politică. În cazul în care sunteţi în curs de cercetare, urmarie sau judecată penală, nu puteţi candida la o astfel de carieră.Cadrelor militare în activitate le este interzis să fie asociat unic ori să participe direct la administrarea sau conducerea unor organizaţii ori societăţi comerciale.

Concursurile organizate sunt destinate formării ofiţerilor operativi sau analişti, precum şi experţilor în gestionarea sistemelor informatice şi tehnice. Verifică-ţi şi tu aptitudinile AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Primăria Timișoara face angajări! Sunt disponibile 22 de posturi

Primăria Timișoara  organizează un concurs de recrutare pentru ocuparea...

Jandarmii din Timis, cu caravana in piata si la mall. Oamenii legii isi cauta colegi

"ATENŢIE VOM FOLOSI FORŢA ....CUVINTELOR" – este sloganul sub...

VIDEO Angajări la IPJ Timiș. Viitorii polițiști ar putea să nu mai aibă restricții de vârstă și înălțime

Poliția Română face din nou angajări. Lipsa forței de...

Zeci de posturi libere la Oncogen. Se caută specialiști care să găsească leacul pentru cancer

”Centrul de terapii genice și celulare în tratamentul cancerului-ONCOGEN”,...