C.J. Timiş şi autorităţile din Franţa au semnat un acord de reintegrare a romilor expulzaţi din „Hexagon” FOTO

1 minute citire
acord de reintegrare a romilor 4 jpg

Miercuri, 22 ianuarie 2014, Sala Revoluţiei din cadrul Palatului Administrativ a găzduit un important eveniment internaţional. Oficialii români, din judeţul nostru, precum şi cei francezi au semnat Acordul destinat implementării unui proiect experimental de sprijinire a reinserţiei familiilor de romi care sunt expulzaţi din „Hexagon”.

Acordul vizează familiile cetăţenilor români de etnie romă, revenite din Franţa, beneficiare ale unui ajutor de revenire acordat de Oficiul Francez pentru Imigraţie şi Integrare (O.F.I.I.).

Valabilitatea acestui acord se întinde pe durata a doi ani, perioadă în care 20 de familii domiciliate în judeţul Timiş, revenite din Franţa, cu un ajutor de revenire acordat de O.F.I.I., şi-au manifestat în mod oficial dorinţa de a se stabili pe termen lung în judeţul Timiş. În vederea asigurării reinserţiei sociale şi economice a acestor familii, membrii acestora urmează să fie sprijiniţi în ceea ce priveşte elaborarea şi punerea în aplicare a Proiectului de reinserţie socială şi economică.

Semnatarii acordului au fost prefectul de Timiş, Eugen Dogariu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra, precum şi preşedintele C.J. Timiş – Titu Bojin, în timp ce francezii au fost reprezentaţi de directorul Oficiul Francez pentru Imigraţie şi Integrare, Yannick Imbert şi Alain Jeannot – vicepreşedinte al Departamentului Rhone.

acord de reintegrare a romilor titu bojin semneaza
acord de reintegrare a romilor titu bojin semneaza
acord de reintegrare a romilor
acord de reintegrare a romilor
acord de reintegrare a romilor 3
acord de reintegrare a romilor 3
acord de reintegrare a romilor 6
acord de reintegrare a romilor 6
acord de reintegrare a romilor 2
acord de reintegrare a romilor 2
acord de reintegrare a romilor 4 jpg
acord de reintegrare a romilor 4 jpg
acord de reintegrare a romilor 5
acord de reintegrare a romilor 5
acord de reintegrare a romilor 7
acord de reintegrare a romilor 7
acord de reintegrare a romilor 8
acord de reintegrare a romilor 8
acord de reintegrare a romilor eugen dogariu
acord de reintegrare a romilor eugen dogariu
acord de reintegrare a romilor titu bijun
acord de reintegrare a romilor titu bijun

Lasă un comentariu

Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site.

Articole recomandate