Victor Ponta a declarat în cadrul reuniunii OFSD (Organizația Femeilor Social Democrate), că în cazul în care nu se va reface alianța social-democrată, la alegerile prezidențiale ar putea candida cu sprijin din centru-stânga, Mugur Isărescu, Sorin Oprescu, sau Călin Popescu Tăriceanu, iar din partea PSD va fi el sau Mircea Geoană. Premierul a adăugat însă că depinde în mare măsură de dorința românilor cine va candida, iar lucrul acesta se va stabili după alegerile europarlamentare din 25 mai.
„Cu candidatura lucrurile din punctul meu de vedere sunt destul de clare. Dacă prima opțiune este refacerea Uniunii Social Liberale și un candidat comun alături de liberali, dacă nu există această variantă, și nu va fi din cauza noastră, atunci a doua variantă este de a sprijini unul dintre candidații doriți de poporul român, nu de PSD, sau PC, sau UNPR, și aici lista este foarte scurtă: Mugur Isărescu, dacă va dori să candideze, Sorin Oprescu, Călin Popescu-Tăriceanu și de la noi din partid, atât cât mă uit bine, Mircea Geoană și cu mine suntem cei care putem candida cu șanse. Cine va fi acest candidat? Cel care e dorit de români și vom stabili lucrul acesta după 25 mai”, a declarat Victor Ponta.
Premierul a adăugat că, în situația relansării USL, el dorește ca funcțiile de conducere să fie stabilite prin respectarea platformei electorale care i-a adus la putere în 2012: el va fi premier iar președinția senatului va reveni unui liberal.
„Dacă se reface USL atunci lucrurile sunt foarte clare, eu vreau să respectăm tot ceea ce ne-am angajat în fața oamenilor, și anume președinția Senatului trebuie să revină unui candidat pe listele USL, dar din zona liberală”
Prim-ministrul a mai explicat că, în cazul în care va candida totuși la președenție, este nevoie de o reprezentare în actul puterii a opțiunii mai multor cetățeni și de aceea prim-ministrul va fi o persoană politică ce va reflecta o gândire de centru-dreapta:„Dacă vom ajunge la concluzia că va fi candidat la prezidențiale din partea de centru-stânga, fie Oprescu, fie eu, sau Geoană, atunci inevitabil un prim-ministru va trebui să reflecte o gândire de centru-dreapta.”