PSD și PNL se ceartă peste cadavrul USL. Liberalii cer pesediștilor înlăturarea afișelor de campanie care poartă simbolul Uniunii Social-Liberale

- Advertisement -

Conducerea PNL Timiș este revoltată de faptul că PSD folosește afișe electorale cu mesajul „USL trăiește”.  Nicolae Robu i-a amenințat pe social-democrați că, dacă nu dau jos afișele respective, liberalii vor renunța la orice parteneriat pe plan administrativ local. În acest sens, cei din PNL au făcut o contestație la Biroul Electoral Județean, care, se pare, a primit aviz favorabil.

„Ieri BEJ (Biroul Electoral Județean)  a dat un verdict favorabil contestației PNL că PSD face campanie cu USL, „USL trăiește”, „USL merge mai departe.” Este descalificant pentru un partid  să atragă voturi prin intoxicație. Acum PSD fură USL, mâine, sau poate tot azi, PSD fură tot. Când pui pe un afiș „USL trăiește”, atunci poți sa pui „USL fură tot.” a anunțat edilul liberal.

Robu a explicat că indignarea liberalilor provine de la faptul că USL nu a fost o alianță exclusiv social-democrată, ci a fost o uniune între doi actori politici principali PNL și PSD, și ea s-a dizolvat în momentul în care partidul de dreapta s-a retras.

„USL a fost o uniune creată între PNL și PSD ca actori politici principali cu acoliți ai PSD arondați pentru a se lăsa aparența unei parități.  Cum poți pretinde că reprezinți USL, când partenerul tău, cu care ai semnat toate protocoalele, se retrage din acest proiect, te părăsește pentru că i-ai înșelat așteptările.”

Astfel, liberalii cer conducerii PSD Timiș să retragă în cel mai scurt timp acele afișe, și amenință că, în caz contrar, vor renunța la toate parteneriatele administrative din Timișoara, chiar cu riscul de a rămâne fără majoritate în Consiliul Local.

„Eu cer, în maniera cea mai sobră, conducerii PSD Timiș, să retragă toate afișele cu mesaje de tipul acesta, dezvoltate în jurul cuvântului cheie USL, altminteri consider că PSD nu mai poate avea încrederea PNL nici măcar pentru parteneriate administrative”, a completat edilul.

În încheiere, Nicolae Robu i-a acuzat pe pesediștii de „potlogării” și de faptul că își construiesc campania electorală pe minciună și intoxicare, și i-a invitat să demonstreze că sunt un partid puternic prin voturi obținute cinstit.

„Noi am vrut parteneriate și nu cârdășii. PSD se pare că nu a înțeles corect ce înseamnă un parteneriat. Dacă PSD chiar se crede un partid atât de puternic atunci să renunțe la astfel de potlogării și să demonstreze cât de puternic este prin voturile obținute cinstit, fără minciună, fără intoxicare, fără adjudecarea a ce nu i se cuvine.”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Undă verde pentru următoarele 20 de tramvaie Bozankaya! Acestea vor fi livrate lunar, începând din primăvară

Primarul Dominic Fritz a semnat comanda pentru livrarea următoarelor...

La Timisoara a fost infiintata a 12-a linie de transport scolar. Vezi traseul!

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) a pus în...

Timişorenii i-au declarat război lui Nicolae Robu

De sâmbătă, mai exact 8 decembrie, în oraşul de...

”Dinozaurul” Titu Bojin, înlocuit cu un traseist politic. Finul lui Tariceanu preia fraiele Apelor din Banat

Schimbare în conducerea ABA Banat. Directorul general al instituției,...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie