miercuri, octombrie 14, 2026

Şofer timişorean beat a „agăţat” trei autovehicule parcate

1 minute citire
rayie politie yiua europei 4 jpg

Luni seara, în jurul orei 23:00, poliţiştii Biroului Rutier Timişoara au fost sesizaţi despre producerea unui accident rutier pe strada Intrarea Sepia.

Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au constatat că un bărbat de 34 de ani, din Timişoara, a condus un autoturism, iar la un moment dat a acroşat două autovehicule parcate, după care şi-a continuat deplasarea. Ajungând pe strada Martir C. Gîrjoabă, acesta ar fi acroşat un alt autoturism, fiind oprit de poliţişti pe strada Martir S. Ewinger.

Întrucât bărbatul emana vapori de alcool, poliţiştii i-au solicitat supunerea la testarea cu aparatul etilotest, acesta refuzând, fapt pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, unde acesta a refuzat, de asemenea, să se supună recoltării.

În cauză pe numele şoferului a fost întocmit dosar penal.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Lasă un comentariu

Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site.

Articole recomandate