Sâmbătă şi duminică, între orele 10.00 – 19.00, vor avea loc multe acţiuni pentru cei mici: face painting, ateliere de pictură, modelaj, sculptură, pictură pe ceramică, demonstraţii de yoga pentru copii, plimbări gratuite pe Bega cu Corabia Piraţilor, discotecă în aer liber, ateliere specifice situaţiilor de urgenţă: acordarea primului ajutor, salvări de la înălţime/ tiroliană, prezentarea echipamentelor şi a tehnicii din dotarea echipei de scafandri,
Primăria nu i-a uitat nici pe părinţi şi bunici care, în timpul petrecerii, pot vizita Târgul Educaţional 2014 unde găsesc cele mai interesante oferte de creşe, grădiniţe, after-school, cluburi de muzică, înot, dans şi locuri de joacă pentru copii.
Sâmbătă, 31 mai
Zona Elicopter: 10.00 – 20.00 Mini Disco
Platou Carusel:
10.00 Spectacol Muzical Kinderwelt Club
10.30 Spectacol Trupa Splash
11.00 Spectacol muzică uşoară cu grupul Mini Flores – Palatul Copiilor din Timişoara
13.00 Zumba
13.30 Dansuri germane – grupa pregătitoare de la Colegiul Naţional Bănăţean Timişoara
14.00 Demonstraţii de dans – Clubul Dance Spirit
16.00 Demostraţii de dans pentru copii prezentate de Clubul de Dans Sportiv Magnum VRD
17.00 Spectacol de percuţie cu Ansamblul Splash – Liceul de Muzică Ion Vidu
18.00 Trupa de teatru Magic Oz
19.00 Demonstraţii de dans – Clubul Dance Spirit
Duminică, 1 iunie
Zona Elicopter: 10.00 – 20.00 Mini Disco
Zona Tunel: 10.00 – 20.00 Ateliere de olărit
Platou Carusel:
09.00 Pitishow cu Eva Labadi, transmis în direct la Radio Timişoara
10.00 Mini Fanfară de la Liceul de Muzica Ion Vidu
11.00 Spectacolul Ariciul – Teatrul pentru copii şi tineret “Merlin”
12.00 Vitez Laszlo invitat din Ungaria prezintă în premieră un spectacol de talie mondială
13.00 Zumba pentru copii
14.00 Demonstraţii de dans – Clubul Dance Spirit
14.30 Balet pentru pitici – Club Eliana
15.00 Noua poveste a Scufiţei Roşii – Teatrul pentru copii şi tineret “Merlin”
16.00 Cântece şi dansuri populare – Palatul Copiilor din Timişoara
16.00 Demonstraţii de dans – Clubul Dance Spirit
17.00 Improvizaţie cu măşti Teatrul pentru copii şi tineret “Merlin”
18.00 Demostraţii de dans pentru copii prezentate de Magnum VRD
19.00 Burattino – Teatrul pentru copii şi tineret “Merlin”
19.30 Party cu Mircea Chiu, Eva Labadi şi Asociaţia Puppetmania
Căsuţa de pe deal
Clubul Activitate Afară a pregătit un program special pentru copii:
12.00- 15.00 Activităţi sportive şi distractive:
– Tir cu arcul (săgeţi cu ventuză)
– Slackline (mersul pe sfoară sau echilibrare pe o bucată de chingă întinsă între două puncte)
– Mini Golf
– Petanque(joc cu bile al cărui scop este de a arunca bilele de metal cât mai aproape de o țintă)
16.00 Vânătoarea de comori:
-copiii trebuie să urmarească indiciile şi să descopere într-un final locul unde este ascunsă o comoară;
-pe parcursul vânătoarei de comori, copiii vor trebui să desluşească enigme, să răspundă la ghicitori sau să participe la diferite probe;
-activitatea este una dinamică şi distractivă
Parcul Rozelor
Duminică, 1 iunie Casa de Cultură a Municipiului Timişoara a pregătit un program artistic dedicat Zilei Copilului:
18:30 – Liceul Teoretic “Nikolaus Lenau” – dansuri moderne
19:00 – Grupul Reflex – dans modern şi muzică uşoară
19:30 – Spectacol de cântece şi dansuri populare susţinut de formaţiile de copii şi tineret ale Ansamblului „Timişul”