Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Angajatii STPT, cu jalba la primarie pentru salarii neplatite. Promisiunea lui Robu

- Advertisement -
Agitație, în această dimineață, la Primăria Timișoara, acolo unde un grup de angajați ai Societății de Transport Public Timișoara au venit să îi înmâneze primarului Nicolae Robu o înștiințare prin care îi transmit că dacă nu își vor primi salariile restante încă din luna decembrie vor înceta activitatea.

Angajații fostei regii de transport, transformată din 2018 în societate comercială, nu și-au primit salariile de la sfârșitul anului trecut, după ce primăria a rămas fără lichidități în conturi. Primarul Nicolae Robu dădea asigurări, la finele anului 2017, că situația se va remedia în cel mai scurt timp cu putință însă oamenilor le-a ajuns cuțitul la os. Practic, primăria nu a reușit să vireze în conturile STPT banii aferenți subvențiilor pentru transportul în comun, astfel că societatea a rămas fără bani de salarii.

După o întâlnire de câteva zeci de minute cu primarul Nicolae Robu, angajații STPT au părăsit primăria. Edilul a declarat că „Le-am explicat în primul rând că ne pare și nouă rău că s-a ajuns într-o asemenea situație cu neplata la timp a salariilor. Le-am mulțumit pentru înțelegere și le-am promis că facem toate eforturile ca în cel mai scurt timp să ajungem la zi. Asta ce înseamnă? În fiecare zi vom da 200-300 de mii de lei, în funcție de cât ne vor fi încasările, către RATT. Pentru că trebuie să dăm cam tot atât și către gaz pentru a nu ajunge să ni se întrerupă căldura și apa caldă în oraș. Datoria e în jur de 2 milioane de lei. Deci dacă dăm 200-300 de mii de lei pe zi către RATT, din care se vor face zilnic plăți către angajați, atunci în 10 zile, practic, se sting aceste restanțe care, iată, s-au învechit.

Între timp se apropie și data de 9-10 februarie, când ne intră bani mai mulți, de ordinul milioanelor, cel puțin 25 de milioane de lei, o să vedem după Noul Cod Fiscal, din cotele defalcate pe impozitul de venit. Și atunci vom putea să plătim, că între timp vor fi și obligații salariale și pe luna ianuarie. Nu o să intre în grevă. Am discutat cu ei. Au fost de bun-simț, raționali, au înțeles că banii nu ies din grevă. Că nu ai de unde. (…) Eu o să-i cer directorului să plătească în primul rând personalul de bord, pentru că ei au viața cea mai grea, dar trebuie să își primească drepturile și ceilalți, până la urmă. În fiecare zi se va vira câte ceva către toți”, a declarat primarul Nicolae Robu.

- Advertisement -
Radu Constantin
Radu Constantinhttp://www.voceatimisului.ro
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore