La pupitrul dirijoral al debutului de stagiune se va afla maestrul Radu Popa, care a ales ca împreună cu orchestra simfonică să ofere publicului timişorean două lucrări de mare interes. Ele pun în valoare atât măiestria compoziţională a creatorilor, cât şi măiestria şi virtuozitatea orchestrei noastre.
În prima parte a serii vom asculta Variaţiunile pe o temă de Haydn, de Johannes Brahms. Tehnica variaţiunilor pe o temă a oferit întotdeauna compozitorilor afirmarea inventivităţii creatoare. Transfigurarea şi simfonizarea unor idei muzicale demonstrează peremptoriu nivelul culturii muzicale, fanteziile creatoare şi trăirile personale ale fiecăruia.
Lucrarea pe care o vom asculta nu este prima de acest fel din creaţia lui Brahms. Arta sa variaţională a debutat cu şirul de variaţiuni pentru pian şi a culminat cu variaţiunile din finalul Simfoniei a IV-a.
În titlu, muzicologii spun că s-a strecurat o mică greşeală, în sensul că frumoasa temă este o veche melodie de coral a unui compozitor anonim, mai precis Coralul Sfântului Anton, pe care Haydn a folosit-o, îmbunătăţind-o puţin. Brahms a găsit-o în manuscrisele deţinute de biograful lui Haydn – F.Pohl. Sunt de urmărit cu atenţie aceste opt variaţiuni pe care compozitorul le încununează cu un Final în chip apoteotic.
Vom avea sentimente diferite cu fiecare variaţiune, uneori amuzaţi, alteori impresionaţi de virtuozitatea scriiturii şi a interpretării orchestrale. Au fost publicate două versiuni – una pentru două piane desemnată op. 56b şi alta, orchestrală op.56a. Prima audiţie a fost în 1873, la 2 noiembrie, la Viena, unde a fost primită cu ovaţii.
Acelaşi succes l-a avut după aceea, la 5 februarie 1874, în celebra sală Gewandhaus din Leipzig. Până azi lucrarea a avut o remarcabilă carieră pe scenele de concert, fiind iubită de publicul meloman.
În partea a doua a concertului vom asculta un minunat tablou de ironie romantică, Poemul simfonic ”Don Quijote” op.35 de Richard Strauss.
De fapt vom asista din nou la un ciclu de variaţiuni, un şir de imagini panoramice care ilustrează extrase din celebrul roman al lui Miguel de Cervantes, Don Quijote de la Mancha. Descriind binecunoscutele întâmplări ale lui Don Quijote şi ale scutierului său Sancho Panza, Strauss filosofează cu zâmbetul pe buze.
Cu toate că se detaşează obiectiv de toate aventurile pe care le descrie, prin bogăţia fanteziei şi a spiritului său inventiv, prin mijloace sonore romantice, compozitorul reuşeşte să ne poarte în interiorul acţiunilor cavalereşti, să ne facă să trăim stări sufleteşti contrastante.
De la aluzii spirituale la hohote de râs, de la renunţare melancolică la durerea omului înfrânt de realitate. Mai mult decât mijloacele sonore naturaliste, cum ar fi maşina de vânt, triluri sau tremolourile ce sugerează behăitul oilor, Strauss transformă poemul într-o adevărată simfonie concertantă prin personalizarea celor doi eroi atât de diferiţi şi comici în acelaşi timp.
Neînfricatul cavaler este simbolizat de un violoncel concertant iar nefericitul scutier de glasul unei viole. În plan general, Strauss se îndepărtează de culoarea locală spaniolă dând lucrării o semnificaţie universală.
Părţile solistice ale violoncelului vor fi susţinute de Darius Tereu, iar cele ale violei, de violista Cynthia Popa, membrii ai orchestrei simfonice a Filarmonicii Banatul.
